- Diverse - nr. 209 / 17 Noiembrie, 2008 In toate momentele mari ale istoriei noastre, Biserica Ortodoxa Romana, prin slujitorii ei, a sprijinit idealurile superioare ale poporului de libertate si unitate nationala sau de dreptate sociala. Identificati intru totul cu pastoritii lor, preotii romani au sprijinit luptele duse secole de-a randul de poporul nostru, sub conducerea unor mari conducatori de osti, pentru apararea integritatii teritoriale si a independentei nationale, actiunile lui Mihai Viteazul pentru realizarea primei uniri statale romanesti, miscarile si revolutiile populare pentru inlaturarea asupririi sociale (1784, 1907 etc.), lupta pentru realizarea unirii din 1859, razboiul pentru independenta din 1877 etc. Era firesc ca slujitorii Bisericii sa fie alaturi de popor in cursul primului razboi mondial, care a dus, intre altele, la destramarea imperiului plurinational habsburgic si la unirea Transilvaniei cu tara-mama. Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918 nu trebuie considerat insa ca un act izolat, ci ca un rezultat al luptei de veacuri a poporului roman pentru independenta si unitate nationala. Intrarea Romaniei in razboi, in august 1916, a determinat autoritatile ungare sa porneasca o puternica actiune de reprimare a oricaror manifestari cu caracter romanesc din Transilvania. Atentia lor s-a indreptat mai ales asupra intelectualilor romani, intre care se numarau si preotii parohi si invatatorii scolilor «poporale» ale Bisericii. Aproape 150 de preoti, ortodocsi ori uniti, au fost aruncati in inchisorile din Cluj, Targu Mures, Odorhei, Oradea, Timisoara, Caransebes, Seghedin etc. Unii dintre ei au fost condamnati la moarte sau la ani grei de inchisoare pentru «tradare de patrie» sau «spionaj in favoarea Romaniei». Intre acestia se numara: Coman Baca si Ioan Coman, condamnati la moarte prin spanzuratoare (pedeapsa n-a fost insa executata), Teofil Pac