Pe fundalul crizei economice, două femei din localitatea Fuente Alamo, Murcia, şi-au deschis ilegal două grădiniţe în propriile apartamente, după cum informează ziarul ”La Verdad”, citând Pe fundalul crizei economice, două femei din localitatea Fuente Alamo, Murcia, şi-au deschis ilegal două grădiniţe în propriile apartamente, după cum informează ziarul ”La Verdad”, citând surse din cadrul poliţiei locale.
La grădiniţele improvizate ajungeau copiii imigranţilor care munceau şi nu puteau avea grijă de cei mici, însă care nu-şi puteau permite costurile unei grădiniţe de stat sau particulare.
Potrivit surselor municipale, activitatea ilegală din cele două apartamente a fost denunţată de vecini. Însă poliţiştii ajunşi la faţa locului nu au găsit niciun copil, deoarece femeile au fost alertate că este posibilă o eventuală descindere a autorităţilor. Ca atare, poliţia nu a reţinut pe nimeni, însă locul rămâne sub supraveghere.
Potrivit primăriei, în fiecare apartament erau aduşi câte zece copii, câteodată lăsaţi mai mult de opt ore pe zi, chiar şi la sfârşit de săptămână. Părinţii le plăteau pe femei cu sume cuprinse între şapte şi nouă euro lunar.