Tragedia de la Petrila – 12 morti si 8 raniti in urma a doua explozii produse in mina de huila – a declansat un prohod mediatic dominat de cuvintele Dumnezeu, destin si soarta. Dincolo de imagini cu lumanari tremurande si zoom-uri indecente pe lacrimile din ochii sotiilor, mamelor, tatilor si copiilor, exista o lista scurta a vinovatilor punctuali. Oameni care au decis ca in mina se poate lucra, desi concentratia de gaz metan depasea limita de siguranta. In spatele lor, lista lunga a vinovatilor istorici, oameni care, din ticalosie, neputinta sau nepricepere, poarta o parte din raspundere pentru toate tragediile care s-au petrecut, se petrec si se vor mai petrece in minele din Romania.

Intamplator, vineri, cu o zi inainte de accident, la Petrosani s-a aflat in vizita Ion Iliescu, venit sa ceara minerilor sa ii voteze pe candidatii PSD la alegerile parlamentare deoarece acestia ar fi singurii care ar putea sa-i ajute. Intamplator, in ziua accidentului, seful Companiei Nationale a Huilei Petrosani, Daniel Surulescu, si cel responsabil cu securitatea minelor, Petru Dragoescu, se aflau in concediu electoral. Ambii candideaza pentru Camera Deputatilor din partea PNL.

Doua coincidente care ne reamintesc ca nu exista loc in aceasta tara in care destinul unei comunitati sa fie mai dependent de politicieni decat Valea Jiului. De cand Ceausescu si-a dat seama ca de acolo ar putea sa i se traga sfarsitul, raiul si iadul minerilor s-a aflat permanent pe lista de prioritati a mai-marilor tarii.

Insa niciodata din motivele corecte. Inainte de ’90, potentialul lor de revolta le-a adus salarii mai mari, dar si cea mai intensa supraveghere din partea Securitatii. Comunistii cu fata umana care l-au inlocuit pe Ceausescu si-au dat seama ca nu au de ce sa se teama de mineri atat timp cat vor avea in mana biciul si zaharelul. si au continuat sa-i trateze