Întâmplarea prin care Francesco Colella a ajuns la Braşov se numeşte „Ischia”. Ischia este insula în care s-a născut puştiul şi a fost prima lui scenă. „Făcea spectacol prin restaurantele locale şi toată lumea îl plăcea”, ne spune Dorin Andronic, administratorul localului Ischia din Braşov. Împreună cu soţia sa, Marieta, Andronic a plecat la muncă în Italia şi a ajuns să se îndrăgostească de insula vulcanică din sudul Italiei. I-a plăcut frumuseţea peisajelor, astfel că le-a imortalizat într-un perete al terasei din faţa restaurantului pe care acum zece ani l-a deschis la Braşov. I-a plăcut muzica napoletană, dar şi oamenii isteţi care au făcut istorie în Chicago anilor ‘30. Aşa l-a întâlnit pe Francesco. „Are ceva din isteţimea napoletanilor. Sunt oameni care iubesc să-şi trăiască viaţa într-un mod palpitant”, explică el.
Între cei doi s-a înfiripat o frumoasă prietenie, astfel că Dorin Andronic l-a luat pe Francesco din Ischia natală şi l-a adus la Braşov, să vadă „Ischia de la munte”. Băiatul - ce deţine o voce impresionantă - a susţinut două recitaluri, însă a fost suficient: clienţii localului vor să-l mai vadă. El va susţine recitaluri şi în cursul acestei săptămâni.
„Napoletanul pune suflet în tot ceea ce face”
Francesco Colella are doar 15 ani, însă cântă de aproape zece. A luat lecţii de canto şi a participat la două concursuri de interpretare din Italia – „CastroCaro” şi „MonteCatini”, un fel de „Mamaia” autohtonă. În februarie, el aspiră la mult mai cunoscutul concurs intenaţional de la San Remo, iar de Crăciun, el va încânta publicul veneţian. Cu toate acestea, primul lui album va fi produs în România. „În Italia sunt foarte apreciate cântecele napoletane. Muzica napoletană este una plină de viaţă. Ea povesteşte lucruri din viaţa de zi cu zi, pentru că napoletanul pune suflet în tot ceea ce face”, ne spune Francesco, arătând că v