Naveta spaţială americană Endeavour s-a conectat cu succes, duminică, la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), după o călătorie în spaţiu care a durat 48 de ore, informează AFP, citat de Mediafax. Conectarea navetei la ISS a avut loc cu câteva minute mai devreme decât fusese programat iniţial şi s-a petrecut la o altitudine de 340 de kilometri deasupra continentului asiatic, după o cursă pe orbita terestră de 48 de ore.
Ultimele manevre de conectare, cele mai delicate, au fost efectuate de Chris Ferguson, comandantul navetei Endeavour. "Bine ai venit, Endeavour, suntem fericiţi să vă vedem. Bine aţi venit în spaţiu", au fost cuvintele adresate de Mike Fincke, comandantul ISS, celor şapte astronauţi prezenţi la bordul navetei americane. Endeavour a fost lansată de la Centrul spaţial Kennedy din Florida, vineri noaptea, pentru o misiune de 15 zile în spaţiu, dintre care 12 zile le va petrece conectată la ISS. Naveta americană Endeavour a adus pe ISS echipamente care vor permite creşterea capacităţii de găzduire a Staţiei, de la trei la şase astronauţi.
Pe parcursul misiunii, astronauţii vor instala două cabine de dormit, un echipament pentru exerciţii fizice, o a doua toaletă, două noi cuptoare pentru încălzirea hranei, un frigider pentru alimente şi băuturi, dar şi un congelator şi un cuptor destinate experimentelor ştiinţifice. Naveta va transporta şi un sistem de reciclare a urinei în apă potabilă, denumit "regenerator de apă", care reprezintă o etapă majoră pentru trecerea la o generaţie nouă de sisteme similare, ce vor putea fi folosite în viitor de expediţiile umane pe Lună sau pe Marte.
Creşterea capacităţii de găzduire a ISS este vitală pentru efectuarea studiilor ştiinţifice din domeniul microgravităţii şi pentru a le permite astronauţilor japonezi şi europeni să efectueze stagii de lungă durată la bordul staţ