Bloguri umanitare. Pagini virtuale despre drame reale. Poveştile unor copii bolnavi, planurile unor tineri cu dizabilităţi. În mass-media reală şi atotştiutoare, nimeni nu le acordă atenţie. Durerea la singular nu aduce rating. Decât dacă altcineva dansează pentru ea. Când nu ştii să faci convingător piruete, nu-ţi rămâne decât să trimiţi mesaje în sticlă. Ca un naufragiat într-o lume paralelă.
Un blog, un click, astăzi cineva a aflat că exişti. Mâine, cuiva îi va păsa de tine... Important e că strigătul tău a prins glas. Acesta este strigătul lui Michi:
"NICIODATÂ NU VEI PUTEA FACE NIMIC” - cuvinte ce mi-au marcat copilaria, dintr-un singur motiv: eram altfel - aveam o dizabilitate fizică. Aceasta este mentalitatea unora în România şi acum, după 40 de ani, când noţiuni de genul: autonomie, viaţă independentă, integrare socială sunt considerate doar ca "proiecte de viitor”.
Însă eu şi alţii ca mine VREM ACUM ! Pentru că peste alţi 10, 20, 30 de ani ar fi mult prea târziu. NOI NU MAI AVEM TIMP SÂ AŞTEPTÂM. Am prieteni, membri IHTIS, care spun: "NE ESTE DOR SÂ VEDEM CUM ARATÂ IARBA, NU AM MAI IEŞIT DIN CASÂ DE 5, 10, 20 DE ANI.” Aşa mi-am conturat idealul: ceea ce vreau şi stiu să fac nu este un NIMIC (nimicul este exact ceea ce mi s-a spus, în copilărie că nu-l voi putea face niciodată). Tocmai pentru că am înţeles aceasta, mi-am canalizat întreaga atenţie spre CEVA. CEVA ce în România nu există: UN CENTRU DE VIAŢÂ INDEPENDENTÂ.”
Află toată povestea dând click pe site-ul http://asociatia-ihtis.ro
Michi Mihăescu este preşedinta Asociaţiei IHTIS.
Bloguri umanitare. Pagini virtuale despre drame reale. Poveştile unor copii bolnavi, planurile unor tineri cu dizabilităţi. În mass-media reală şi atotştiutoare, nimeni nu le acordă atenţie. Durerea la singular nu aduce rating. Decât dacă altcineva dansea
