Când economia mondială o ia vertiginos în jos, liderii naţiunilor îngrijorate de criză au discutat despre probleme grave cu gura plină de bunătăţi şi de vinuri scumpe.
Dezbaterile legate de criza financiară le-au căzut greu la stomac liderilor G-20, invitaţi la Washington de preşedintele american, George Bush, care va părăsi, oficial, Casa albă, la sfârşitul lunii ianuarie, să discute despre măsurile ce ar putea fi luate pentru a opri dezastrul. Nu însă şi meniurile cu ştaif, oferite cu generozitate de gazda lor, pentru a le răsplăti eforturile. Vineri seara, la Casa Albă s-au întins mesele ca pentru un dineu de gală. Liderii din Marea Britanie, Franţa, Rusia, China, India, Brazilia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Turcia şi din alte 11 ţări cu economie în dezvoltare au degustat vinuri de 500 de dolari sticla, care s-au potrivit de minune cu delicatesele ce li s-au servit.
NU MERGEA ALTCEVA
Atât cât a "transpirat" de la Casa Albă şi a aflat CNN, vinul a fost un Shafer Cabernet "Hillside Select", din 2003, în care s-au "topit" prepeliţe afumate cu fructe de pădure sau cotlete de miel cu cimbru. Cei care nu au fost amatori de alcool s-au putut înfrupta din sucuri naturale de fructe preparate în cele mai apetisante combinaţii. Puţinilor ziarişti care au dat târcoale dineului li s-a părut cam curios să se servească, pe timp de criză, vinuri atât de scumpe. I-a scos din ceaţă o purtătoare de cuvânt a Primei Doamne a Americii, care le-a explicat cât se poate de firesc că "alceva mai bun şi mai potrivit pentru acest dineu nu s-a găsit în pivniţele Casei Albe!"... Văzându-i şi mai nedumeriţi, purtătoarea de cuvânt i-a asigurat că "vinul fusese achiziţional la un preţ mult mai mic decât cel de-acum de pe piaţă" şi că, "datorită grupului restrâns de oaspeţi, era momentul cel mai bun pentru Casa Albă să bună la bătaie acest stoc".
@N_