Sa vorbim astazi despre “legea maximului”. Mai stie oare mult onorabilul meu cititor ce inseamna? A trecut aproape nebagat in seama faptul ca de la nasterea lui Vasile Pogor (20 august 1833 - 20 martie 1906) s-a implinit o suma rotunda: 175 de ani. Desi nu a fost un literat stralucit (in schimb, un cititor neostenit a fost neindielnic), omul Pogor a ramas in legenda. Si pe buna dreptate. Ca membru fondator al Societatii "Junimea" si gazda a reuniunilor sale, lui Vasile Pogor i se atribuie de catre memorialisti deviza generoasa: "Intra cine vrea, ramine cine poate", dar si vorba prin care sedintele literare puteau fi oricind intrerupte, in folosul destinderii colective: "Anecdota primeaza"... A fost, intre 1880 si 1894, in trei rinduri primar al Iasilor. Si nu un primar obisnuit, ci unul harnic si chiar ingenios. Sub primariatul sau, s-a ridicat cladirea Teatrului National si a inceput constructia Baii Comunale din spatele catedralei mitropolitane, edificiu aflat astazi, din pacate, in ruina. Tot el a oferit, la moartea lui Ion Creanga, in 31 decembrie 1889, un loc de veci gratuit in tintirimul "Eternitatii". Dar nu chiar la aleea principala, ca sa fim drepti. De numele lui Pogor se leaga si una din legile cele mai ciudate ale Primariei iesene, asa-zisa "lege a maximului", care ii afecta in primul rind pe negustori. Legea lui Pogor interzicea firmele in limbi straine si ii obliga pe comersanti sa foloseasca, in anunturile lor "promotionale", cuvinte neaos romanesti (cam ce a intentionat si raposatul deputat George Pruteanu). Memorialistul C. Sateanu (citat de eruditul Liviu Papuc, intr-un articol din 2002, aminteste si faptul amuzant (dar toata istoria e, altminteri, de un haz nebun!) ca legea cu pricina a iscat o razmerita in mahalale, deoarece poporenii au atribuit-o nu Consiliului Local (si "puristului" Pogor), ci unui anume domn cu numele Maxim, domiciliat in stra