"Am avut foarte mult ghinion, asta e cauza pentru care nu am câştigat. Toată lumea a văzut că Universitatea a fost un Intercity cu două clase peste Rapid, deşi avem o echipă mult mai tânără", a spus după meciul Craiova - Rapid, 0-0, patronul oltenilor, Adrian Mititelu. De partea cealaltă, antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a precizat: "Rezultatul e just, dar e şi pro "Am avut foarte mult ghinion, asta e cauza pentru care nu am câştigat. Toată lumea a văzut că Universitatea a fost un Intercity cu două clase peste Rapid, deşi avem o echipă mult mai tânără", a spus după meciul Craiova - Rapid, 0-0, patronul oltenilor, Adrian Mititelu. De partea cealaltă, antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a precizat: "Rezultatul e just, dar e şi pro
"Am avut foarte mult ghinion, asta e cauza pentru care nu am câştigat.
Toată lumea a văzut că Universitatea a fost un Intercity cu două clase peste Rapid, deşi avem o echipă mult mai tânără", a spus după meciul Craiova - Rapid, 0-0, patronul oltenilor, Adrian Mititelu.
De partea cealaltă, antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a precizat: "Rezultatul e just, dar e şi prost pentru noi. Îmi pare bine că domnul Copos a fost în tribună.
Arbitrajul din România este foarte bun. Recunosc asta şi de pe poziţia a opta a clasamentului".
Singurul care a exultat după această remiză a fost directorul executiv al clubului Dinamo, Cristi Borcea, care a mărturisit că "mă bucur pentru acest egal de la Craiova".