- Diverse - nr. 209 / 17 Noiembrie, 2008 Dramaturgul Radu Macrinici este legat de Sighisoara prin atatea radacini nevazute ale inceputurilor sale. Poposeste la Sighisoara, adaugand, de fiecare data, precum pictorul intr-un tablou pastelat al unui anotimp tomnatic, un nou inceput, o noua nuanta de o neasemuita culoare. Printr-un proiect, initiat cu mai bine de patru ani in urma, sub sigla "Teatrul de maine in spatiul de ieri pentru publicul de azi", se desfasoara la Sighisoara un program organizat de Fundatia "Liga pentru Teatru", al carui promotor este chiar regizorul Radu Macrinici. La inceput de saptamana, dupa o asteptare a unui tren intarziat, care parea ca nu mai soseste, intr-un tarziu a ajuns in Cetatea Medievala un mare actor dorit de publicul sighisorean. Un adevarat povestitor cehovian. Nu este altul decat actorul Razvan Vasilescu, la aparitia caruia noi, ascultatorii povestirilor scriitorului rus, ne-am lasat purtati de naratiunea unor insailari transpuse cu atata traire umana, familiarizandu-ne cu lumea unor vremuri apuse si, totusi, atat de prezente. Ne-am strans, buluc, intr-o aripa a unei pivnite boltite, din incinta Centrului Interetnic ce-si afla locul in Cetate, ca apoi, fara de veste, calm si discret, el, actorul Razvan Vasilescu, sa-si intre in rolul de povestitor, transpunand, prin monolog interactiv, al carui merit principal nu-l are nimeni altul decat expresivitatea jocului scenic, nuanta frazei bine conturata a povestirii. Toate acestea, fara microfoane sau alte regii scenice sofisticate. Doar un colt de masa, pe care actorul si-a aflat sprijin, si noi, publicul. Deodata, prin fereastra unui vis, au aparut, precum chipurile transpuse pe pelicula unui film regizat, portretele stilizate, redand viata si zbuciumul zilnic ale atator personaje, avand ca expresie uneori o mina hazlie, alteori ridicola. Dragostea, bucuria, fericirea, minci