Organizatia Europeana pentru Cercetari Nucleare (CERN) a anuntat ca reparatiile ce vor fi efectuate la cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), ce s-a defectat la scurta vreme dupa ce a fost pornit, vor costa intre 25-35 de milioane de franci elvetieni (16-23 milioane de euro), potrivit AP.
Purtatorul de cuvant al CERN, James Gillies, a declarat ca fondurile vor fi suportate din bugetul Organizatiei.
Cel mai performant dispozitiv tehnologic al lumii, care isi propune sa afle secretele formarii universului prin accelerarea protonilor pana la viteza luminii, a fost oprit la 19 septembrie, la numai cateva zile de la punerea in functiune, din cauza a doua defectiuni succesive.
Prima dintre ele, care a survenit la un transformator electric, la numai 48 de ore de la pornire, a fost remediata rapid. Cel de-al doilea incident s-a dovedit insa mult mai grav si mai greu de remediat.
Potrivit investigatiilor efectuate de CERN, defectiunea a survenit la "o conexiune electrica defectuoasa" intre doi magneti supraconductori care a provocat o scurgere de heliu si a determinat oprirea totala a experimentelor in tunelul de 27 km care se afla la o adancime de circa 100 de metri, la granita franco-elvetiana.
CERN a oferit asigurari ca poate inlocui magnetii care au cedat, dar procedura este conditionata de temperatura apropiata de zero absolut (-271,3°) a circuitului.
Pentru a fi reparat, acceleratorul trebuie adus, treptat, la temperatura mediului ambient, un proces care va dura mai multe saptamani. Odata reparatia efectuata, circuitul trebuie racit din nou, ceea ce presupune scurgerea a altor cateva saptamani.
In concluzie, acceleratorul nu va putea fi repornit inainte de pauza de mentenanta prevazuta a incepe in noiembrie, astfel ca oamenii de stiinta spera ca LHC sa-