Cel mai mare târg de carte din România se deschide miercuri la Romexpo.
A XV-a ediţie a târgului de carte, organizat de Radio România, se va desfăşura de miercuri până duminică, în perioada 19-23 noiembrie, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo din Capitală. Vom avea parte de o sărbătoare a cărţii, cu mii de volume, iar cele mai mari edituri anunţă titluri de excepţie: „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură“, de Nicolae Manolescu, „Scrisori către fiul meu“, de Gabriel Liiceanu, „Dicţionarul comunismului“, de Stephane Courtois, „Tunele 2“, de Roderik Gordon şi Brian Williams, sau „Bakakai“, de Witold Gombrowicz.
Curtea Veche va aduce „Ediţie revăzută“, o addendă la „Harmonia Caelestis“, celebrul roman al scriitorului ungur Pèter Esterházy. După ce a scris „Harmonia Caelestis“, în care îi aduce un omagiu, printre altele, tatălui său, el află întâmplător că acesta fusese agent al poliţiei politice din Ungaria şi consideră că e datoria sa morală să scrie acest jurnal.
S-a scris un tratat de pisicologie
„Pentru Humanitas, Gaudeamus 2008 înseamnă aproape o mie de titluri la stand, între care cam 50 de noutăţi, două colecţii noi, câteva zeci de lansări, autori şi invitaţi deosebiţi“, spune Lidia Bodea, director general Editura Humanitas. „Sperăm să fie cinci zile de sărbătoare a cărţii. Pentru că la Humanitas avem cele mai citite cărţi, cei mai iubiţi autori!“, adaugă Lidia Bodea, anunţând autori şi cărţi-eveniment printre care: Gabriel Liiceanu cu „Scrisori către fiul meu“, Şerban Foarţă cu „Mic tratat de pisicologie“, Ana Blandiana cu „Întoarcerea lui Arpagic“, Gheorghe Florescu cu „Confesiunile unui cafegiu“, cu o prezentare de Dan C. Mihăilescu, Marius Daniel Popescu cu „Simfonia lupului“.
Poliromul va lansa seria de autor „Vladimir Nabokov“, cu o traducere în prem