Pentru ca la inceputul lunii decembrie Spitalul Sf. Spiridon imbraca haine de sarbatoare, conducerea unitatii spitalicesti a inceput de pe acum sa faca demersurile organizarii acestui eveniment. Pe data de 12 decembrie va fi marcata Ziua Spitalului Sf. Spiridon, avand in vedere faptul ca la inceputul anului viitor, unitatea sanitara ieseana va implini 252 ani de la infiintare.
Pentru a putea realiza o serie de manifestari, pentru a edita o brosura si un film de prezentare a activitatii spitalului, ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon, apeleaza la bunavointa donatorilor. Pentru a realiza tot ce si-a propus, managerul spitalului ar avea nevoie de suma de aproape 150 mii lei. "Ne pregatim sa organizam Ziua Spitalului Sf. Spiridon si apelez la ajutorul sponsorilor pentru a realiza manifestarile pe care ni le-am propus. Vrem sa organizam si un mic spectacol, eventual un spectacol de colinde. Vom edita si o revista in care sa prezentam spitalul si activitatea lui", a declarat ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon Iasi. De asemenea, managerul unitatii spitalicesti vrea sa invite, pe langa reprezentantii autoritatilor locale, si personalitati din lumea medicala si manageri de la alte spitale din tara.
Pentru ca la inceputul lunii decembrie Spitalul Sf. Spiridon imbraca haine de sarbatoare, conducerea unitatii spitalicesti a inceput de pe acum sa faca demersurile organizarii acestui eveniment. Pe data de 12 decembrie va fi marcata Ziua Spitalului Sf. Spiridon, avand in vedere faptul ca la inceputul anului viitor, unitatea sanitara ieseana va implini 252 ani de la infiintare.
Pentru a putea realiza o serie de manifestari, pentru a edita o brosura si un film de prezentare a activitatii spitalului, ec. Ioan Barliba, managerul Spitalului Sf. Spiridon, apeleaza la bunavointa donatorilor. Pentru