Steaua are nevoie de cel puţin un punct pentru a merge mai departe în Liga Campionilor. Eşecul din faţa celor de la Portland San Antonio (28-29) a redus simţitor şansele de calificare pe care le avea Steaua. Graniţa care separă extazul de agonie s-a comprimat, pentru Steaua, pe parcursul ultimelor 60 de minute, mai exact în meciul pierdut, duminică, 29-30 cu Portland San Antonio.
Dacă înaintea acestei partide, bucureştenii erau liderii grupei E din Liga Campionilor, la final ei au retrogradat pe locul trei. Cum doar echipele de pe primele două poziţii se califică în faza următoare a competiţiei, în grupele principale ale Ligii, devine evident că şansele militarilor la primăvara europeană s-au redus simţitor.
Copleşiţi de miză cu ibericii
În partida cu Portland, Steaua a avut două reprize distincte. În prima parte a jocului, bucureştenii au reuşit să-şi surprindă adversarii, iar rezultatul s-a văzut pe tabelă, unde roş-albaştrii au avut mai mereu avantaj. După pauză, miza partidei şi-a lăsat amprenta, iar Steaua a căzut psihic.
Cei mai importanţi jucători ai campioanei României au fost “citiţi” de adversari. Excelent în prima repriză, interul Alin Şania a fost anihilat aproape în totalitate în cea de-a doua, iar coordonatorul Marius Stavrositu s-a complicat în dese rânduri. În plus, extremele Ionuţ Georgescu, Andrei Cian şi Predrag Vujadinovici au ratat exasperant, în timp ce jucătorul-antrenor Bozo Rudici nu a mai reuşit să-şi trezească elevii, eşuând şi pe teren.
Chiar şi aşa, Steaua mai păstrează şanse de calificare în faza următoare a Ligii Campionilor. Pentru aceasta, Alin Şania şi colegii săi trebuie să smulgă măcar o remiză în ultimul meci al grupei, pe terenul ruşilor de la Chehovskie Medvedi. În acest caz, cele două echipe ar acumula la final câte şapte puncte, dar Steaua ar prinde locul