Am promis in postarea anterioara ca voi veni cu o dovada vizuala a importantei pragului dintre ratingurile “investment grade” si “non investment grade”. Graficul de mai jos ilustreaza faptul ca, cel putin pentru companii, exista o diferenta semnificativa intre cele doua categorii de ratinguri.
Am obtinut ratingurile pe termen lung date de Standard & Poors pentru 2307 companii si am facut un grafic cu distributia acestora. Iata ce se poate observa:
- Extremele distributiei sunt mai putin populate. Acest fapt se poate explica destul de usor. Pentru a avea un rating de top trebuie sa ai in spate istorie indelungata de succes in afaceri, cum putine companii au. Iar daca ai un rating foarte slab, care semnaleaza imposibilitatea efectuarii anumitor plati, nu rezisti prea mult.
- La mijlocul distributiei, in jurul pragului dintre “investment grade” si “non investment grade”, se observa o scadere a numarului de companii fata de ratingurile apropiate. Doar 3,5% din companii au rating BB+, primul rating “non investment grade”, 6,9% au rating BBB- si 6,1% au rating BB. In comparatie, media procentului de companii pentru fiecare rating de la A la B- este de 8%.
Cum se poate explica acest fenomen? Daca ne gandim la dinamica ratingurilor, o companie care are un rating “investment grade” va face tot ce ii sta in putinta sa fie cat mai departe de pragul catre “non investment grade”. Totusi, companiile aflate de cealalta parte a pragului vor incerca sa obtina rating “investment grade”. Graficul ilustreaza ca este dificil pentru o companie sa faca acest salt. Odata ajuns sub “investment grade”, este greu sa te intorci peste prag sau macar sa-ti pastrezi ratingul.
O explicatie suplimentara ar putea veni din rationamentul agentiilor de rating. Este posibil ca ele sa doreasca a semnala clar companiilor din ce categorie fac parte. Dar
