Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bill Gates ar fi trebuit să fie avocat

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 noiembrie 2008 ·

Părinţii lui Bill Gates îşi doreau ca fiul lor să urmeze o carieră în avocatură. Însă, pasiunea sa pentru calculatoare i-a convins să îi susţină iniţiativa de a înfiinţa o companie de software împreună cu Paul Allen, colegul său de şcoală. Bill Gates, fondatorul Microsoft, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, s-a născut în Seattle, statul Washington, ca fiu al lui William H. Gates şi Mary Maxwell Gates, într-o familie de clasă mijlocie-superioară. Tatăl său era avocat de succes, iar mama, membră în consiliul de directori al First Interstate BancSystem. Bunicul său, J.W. Maxwell, era preşedinte de bancă. Bill are o soră mai mare, Kristi, şi una mai tânără, Libby. Ca nume, este al patrulea William din familia sa, dar era cunoscut drept William Gates al III-lea sau „Trey“, deoarece tatăl său a renunţat la sufixul „III“ din nume. La vârsta de 13 ani, micul Bill s-a înscris la Lakeside, o şcoală particulară. Când era în clasa a VIII-a, unitatea a primit o donaţie sub forma unui terminal ASR-33 şi a unui calculator General Electric (GE). Gates a devenit interesat de programare în sistemul GE şi BASIC şi a fost scutit de cursurile de matematică pentru a-şi putea urmări pasiunea. A scris primul său program pe calculatorul de la şcoală, fiind vorba de o aplicaţie a jocului „X şi 0“ în variantă americană (tic-tac-toe), ce permitea utilizatorului să joace împotriva computerului. Gates a fost fascinat de el şi de cum poate acesta întotdeauna să execute codul înscris. Reflectând asupra acelor timpuri, Gates a declarat mai târziu că era ceva foarte interesant la acea maşinărie. Împreună cu alţi câţiva studenţi, a lucrat mai târziu pe minicalculatoare DEC PDP, unul dintre aceste sisteme fiind un PDP-10 al Computer Center Corporation (CCC). Patru studenţi de la Lakeside, Gates, Paul Allen, Ric Weiland şi Kent Evans, au primit interdicţie de la CCC în vara acelui an după

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 6 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 30 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°