Ziarul Financiar a deschis oficial sedinta de tranzactionare a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) ieri, 17 noiembrie, la zece de ani de la aparitia primului numar al ziarului. Evenimentul a fost o premiera pentru piata de capital. "Este o premiera faptul ca azi marcam (prin deschiderea sedintei de tranzactionare, n. r.) o aniversare a unui ziar, care a reflectat, in cei zece ani de existenta, cu prisosinta, activitatea Bursei", a spus Stere Farmache (dreapta), presedintele si directorul general al BVB. "Daca luam in calcul anii care s-au scurs de la redeschiderea Bursei in 1994, pot spune ca Bursa de Valori Bucuresti si Ziarul Financiar sunt parteneri de aproape aceeasi varsta. In cei zece ani de existenta, Ziarul Financiar a adus o contributie importanta atat la dezvoltarea pietei financiare, cat si a celei de capital din Romania", a continuat Farmache. "Cum primul numar al Ziarului Financiar a aparut la sfarsitul anilor nouazeci, cand Romania trecea printr-o criza economica, iar astazi aniverseaza zece ani tot in contextul unei crize internationale, nu pot decat sa urez Ziarului Financiar sa prinda si urmatoarea criza", a spus Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor. "Si sa ii multumesc pentru ca ne-a ajutat de-a lungul timpului in combaterea delistarilor sau a reducerii comisioanelor", a continuat el. "Este un moment extrem de important. Am facut zece ani. A fost un drum extrem de lung, probabil la fel cum a fost si parcursul Bursei", a declarat Cristian Hostiuc (centru), directorul editorial al Ziarului Financiar. Pe 16 noiembrie 1998 iesea pe piata primul numar al Ziarului Financiar. In urma cu zece ani, Ziarul Financiar deschidea pagina de Burse si Fonduri Mutuale, atunci denumita Piata Valorilor Mobiliare, cu emisiunea de actiuni anuntata de Petrom si delistarea Dacia Automobile, un alt articol fiind consacrat producatorului Oltchim Ramnicu Valcea, car