Emil Coşeru, actor la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, din Iaşi, a fost timp de câţiva ani, până în 1992, profesorul de actorie al unei trupe de la Teatrul Municipal din Gubbio, Emil Coşeru, actor la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, din Iaşi, a fost timp de câţiva ani, până în 1992, profesorul de actorie al unei trupe de la Teatrul Municipal din Gubbio, lângă Peruggia, Italia.
Actorul a rămas fermecat de frumuseţea meleagurilor peruggiene. “Un oraş dumnezeiesc, turistic. Este plin de istorie. Are o sărbătoare, în 14 mai, Chery, foarte cunoscută. Italieni din toată lumea se întorc acasă pentru a sărbători această zi. Ei nu concep să lipsească de la această sărbătoare. Asta ne-a atras la italieni. Pofta de viaţă şi tradiţionalismul”, spune actorul, aducându-şi aminte de orăşelul Guppio.
După ce i-a cunoscut mai bine pe locuitori, Coşeru şi-a dat seama că italienii nu se deosebesc foarte mult de români. “Cred că se aseamănă foarte mult cu noi în aceste privinţe. Ei sunt foarte pasionali. Am realizat că pentru italieni nu contează din ce ţară vin imigranţii. Chiar le place să cunoască oameni din toată lumea. Pentru italieni contează foarte mult caracterul unui om”, a spus actorul.
“Pe vremea în care am început să merg în Italia, adică prin 1987, italienii erau deranjaţi de armeni, prezenţi în număr mare. Nu pot spune că sunt rasişti. Sunt deranjaţi de cei care nu-i lasă să trăiască liniştiţi”, a continuat Coşeru.
Italienii, pasionaţi de dans şi de teatru
“Norocul meu a fost că şcoala de teatru românească este cunoscută şi în Italia. Am fost uimiţi să aflăm că actorii din acel oraş ne ştiau scriitorii. Unul dintre actorii italieni era pasionat de piesele de teatru ale lui Ion Luca Caragiale. Ba chiar aveau acasă ediţiile traduse ale pieselor “O scrisoare pierdută” şi “O noapte furtunoasă”,
