Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O viaţă la lumina lumânării

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 noiembrie 2008 ·

16 familii din comuna vâlceană Măldăreşti trăiesc fără curent electric. Sărăcia şi lipsa unui venit lunar i-au determinat pe oameni să-şi petreacă viaţa la lumina lumânării.

Comuna Măldăreşti este situată la 40 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, într-un peisaj mirific. Deşi suntem în secolul XXI şi nu mai concepem viaţa fără calculator sau fără telefon mobil, unii semeni de-ai noştri nu se pot bucura de aceste facilităţi ale lumii moderne pentru că nu au avut niciodată curent electric. Este cazul a 16 familii care locuiesc în câteva sate răzleţe din comuna Măldăreşti.

„Sunt familii care au copii la şcoală, aceştia fiind nevoiţi să îşi facă temele până se lasă seara, pentru că apoi trebuie să înveţe la lumina lumânării. Cele 16 familii sunt răspândite în patru sate ale comunei. Pentru ca aceşti oameni să fie racordaţi la reţeaua de energie electrică este necesară suma de 50.000 de euro, bani care se vor obţine prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală“, a precizat Ionel Dragu, primarul comunei Măldăreşti.

„Suntem bătrâni şi abia dacă ne mai putem descurca. Nu am avut niciodată curent. Eu pensie nu am, ci doar un ajutor social de la primărie, care de-abia îmi ajunge ca să îmi cumpăr câte o pâine. De unde să mai am eu bani ca să plătesc să mi se instaleze lumina?…“, a spus Maria Fâu, o bătrână din Măldăreşti. Ionel Dragu promite că, în cel mai scurt timp, va încerca să rezolve problemele legate de energia electrică: „Voi lupta să aduc lumina în casele acestor săteni, care au avut ghinionul să locuiască departe de stradă. La noi în comună au mai existat familii care nu erau racordate la reţeaua de electricitate, însă, din fericire, problema lor s-a rezolvat în urmă cu patru ani, când satul Roşoveni a fost racordat la reţeaua de energie electrică“.

16 familii din comuna vâlceană Măldăreşti trăiesc fără curent electric. Sărăcia şi lipsa unui ve

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°