Dintre cei trei lideri de partid care contează, Emil Boc e singurul care-şi permite să bată ţara în lung şi-n lat cu alaiul electoral. Fireşte, Emil Boc e primarul Clujului, un oraş de mărime şi importanţă deosebite, cu o mie şi una de probleme. Un astfel de oraş are nevoie ca primarul să stea la birou 24 din 24 de ore. Însumând zilele în care Emil Boc a rămas la Cluj pentru a administra treburile urbei, cu greu reuşeşti să încropeşti un trimestru într-un an. În rest, primarul Clujului a fost la Bucureşti, a apărut la televizor sau a fost plecat prin ţară.

Dincolo de slăbiciunea de oraş vegetal, ca s-o parafrazăm pe Ana Blandiana, a Clujului, explicaţia hărniciei cu care Emil Boc nu-şi îndeplineşte sarcinile de serviciu stă şi în slăbiciunea partidelor de opoziţie din Cluj. Dacă, la Cluj, PSD-ul ar fi fost puternic, Emil Boc ar fi fost obligat să stea la Primărie de teama atacurilor venite dinspre opoziţie.

La sindrofiile electorale din ţară, Emil Boc are două ticuri. Îşi arde un fular portocaliu şi dă ca sigură prezenţa lui Theodor Stolojan în fruntea Guvernului de după scrutinul din 30 noiembrie 2008.

Emil Boc e tipul perfect al politicianului caţavencian. Dispune de o uimitoare forţă de a spune cât ai bate din palme altceva decât gândeşte. E valabil şi acest lucru în cazul declaraţiei privindu-l pe Theodor Stolojan?

Nu credem.

Credem că în acest caz Emil Boc e sincer.

Domnia-sa e convins că Theodor Stolojan va fi desemnat drept candidat la postul de premier. Se bazează în această credinţă, desigur, pe tăria cu care Traian Băsescu susţine că, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, domnia-sa va desemna drept candidat pe cine vrea el.

Şi cum Traian Băsescu are momente de iresponsabilitate funciară, Emil Boc crede că preşedintele ar fi capabil să arunce ţara înt