Ar trebui să se ştie că sînt echipele-etalon ale României. Nu se discută forma de moment, ci poziţionarea istorică. Steaua şi Dinamo reprezintă nordul şi sudul fotbalului nostru, reperele cele mai importante. Au cele mai multe titluri, au cei mai mulţi suporteri, iar aici statisticile nu pot fi contestate, sînt cele mai cunoscute branduri în străinătate.

La Steaua şi la Dinamo ar trebui să se ştie că nu merge cu jumătăţi de măsură. Cu amatorisme. Cu acţiuni care să compromită tocmai ideea de brand construită cu atîta greutate de-a lungul timpului.

Spunea Johan Cruyff acum destui ani că Barcelona şi Real Madrid, care în Spania reprezintă cam ce ar fi la noi Steaua şi Dinamo, funcţionează după principiul vaselor comunicante. Cînd una e sus, cealaltă trebuie să fie obligatoriu mai jos. Ideea a fost reluată şi de Xavi zilele acestea, într-un interviu din Marca. Sigur, cele două au fost şi în situaţii oarecum egale, dar egale în slăbiciune, nicidecum în succese. Situaţii cînd altele erau premiantele Spaniei.

S-a întîmplat şi la noi. Şi se întîmplă şi acum. Nu vă luaţi după clasament. Dinamo şi Steaua trec prin momente destul de proaste. Ambele. Simplul fapt că şi într-o parte, şi în alta se aşteaptă cu înfrigurare pauza de iarnă dovedeşte că în vară, atunci cînd se cimentează de fapt echipele, s-a judecat cu amatorism. S-au adus jucători cu duzina, pe bani suficient de mulţi, dar nu după ce aveau nevoie echipele în sine, fotbalistic, ci după ce aveau nevoie unii.

La Steaua, de exemplu, e un exces de mijlocaşi defensivi. Rădoi, Ovidiu Petre, Lovin. Peste ei a fost adus Tiago. Care, indiferent cît de bun pasator zice-se că ar fi, tot închizător e. Să fii mai bun pasator ca Lovin zău că nu e o mare calitate. E evident că Steaua avea nevoie de un jucător de ultimă pasă. Eventual, şi de dribling. Care să lumineze jocul şi să-i pună în valoare pe cei di