- Editorial - nr. 210 / 18 Noiembrie, 2008 Din Valea Jiului s-a auzit, din nou, un strigat de durere! 12 morti, 13 raniti, in urma celor doua explozii in subteranul de la mina Petrila! O tragedie, o situatie grava, cu radacini adanci pe Valea Plangerii, care au declansat consecintele dureroase de azi, acolo unde s-au inchis mine, s-au facut disponibilizari, uneori in dorul lelii, fara a fi cantarite prea mult si urmarile posibile, fara a masura de sapte ori si a taia o singura data, fara a avea si solutiile sociale compensatorii. In aceasta zona defavorizata, abia acum se vad, intr-un fel, cumplitele consecinte! Imi amintesc cu cate "exemple" la indemana veneau guvernantii romani, pe timpul acela, pentru a-si justifica loviturile razbunatoare impotriva minerilor porniti de Miron Cozma, care nu vroia sa priceapa, in ruptul capului, ca vremea imaginii lui ca "Luceafar al huilei", in postura comandantului de osti, s-a cam dus. Ca nu cu ultimatumuri, conditionari si amenintari, prin specularea slabiciunii autoritatii total depasite, ci doar prin dialog se poate rezolva ceva! Haiducia politica a "liderului", actiunile impotriva institutiilor democratice nu duc la nimic bun! Pentru a-i lovi pe mineri, unii guvernanti din CDR, mai ales, invocau atunci exemple de pe la alte case europene mai mari. Sustineau ca asa s-au petrecut lucrurile si prin Anglia, prin Polonia, prin Donbas, uitand cu totul ca, pe la noi, cam altele sunt socotelile. Pentru ca una-s Londra si Varsovia, si cam cu totul alta-i Valea Jiului! Nimeni nu le-a putut garanta minerilor de acolo ca ei mai pot avea o garantie a zilei de maine! Ca ziua viitoare, pentru ei si familiile lor numeroase, va fi mai luminoasa. Ca painea le va fi un pic mai alba si mai indestulatoare pe mese! Ca ei si meseria lor vor mai avea un viitor sigur. Obisnuiti sa sfredeleasca maruntaiele pamantului, la o mie de metri adancime, c