Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul guvern, constrâns să mărească dările

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 noiembrie 2008 ·

Analiştii financiari consideră că noul guvern va apela la majorarea taxelor pentru a creşte veniturile bugetare, în condiţiile cheltuielilor salariale aprobate pentru anul viitor, alternativa constând într-o corecţie prin inflaţie şi curs. „Există un consens că trebuie să aibă loc o corecţie la nivel economic în 2009 şi depinde dacă aceasta va fi dură sau lină. În acest context, avem de ales între taxe mai mari, inflaţie mare şi depreciere de curs“, a spus economistul-şef al Raiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, la o dezbatere organizată de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari (AAFBR). El consideră că ajustarea pe partea de politică fiscală este soluţia accceptabilă. Pe de altă parte, economistul-şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, susţine că, în condiţiile în care, încă din campania electorală, principalele partide au promis majorarea salariilor pentru anumite segmente de bugetari, creşterea cheltuielilor salariale în 2009 este inevitabilă şi principala variantă de compensare ar fi creşterea impozitelor. În acest context, Lucian Anghel atrage atenţia că politica monetară a fost deja utilizată la maximum şi nu mai trebuie să fie considerată un panaceu pentru absorbţia şocurilor în economie, iar guvernul trebuie să ajute banca nţională.

Majorări la TVA sau la impozite Ionuţ Dumitru atrage atenţia că este foarte important ca noul guvern să se instaleze cât mai repede şi să nu fie minoritar. El consideră că soluţia preferabilă ar fi majorarea cotei unice, dar aplicată diferenţiat, potrivit unei analize realizate de NewsIn. În schimb, directorul de investiţii al Interamerican Pensii, Radu Crăciun, şi Florin Ilie, director al ING Securities, consideră că majorarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) este soluţia cea mai potrivită, în condiţiile în care o astfel de măsură ar descuraja consumul, iar această taxă este mai uşor de încasat. „O ma

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 O nouă decizie de suplimentare a buletinelor de vot pentru secțiile din Vama Veche și stațiunea Mamaia (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 43 minute
Biroul Electoral Județean a adoptat două noi decizii de suplimentare a buletinelor de vot de la secțiile 469 din Vama Veche (unde procentul de prezență la vot este de 276%) și la secția 211 din Mamaia (unde au votat până la această oră 93.19%). Prin

Oficial de la CFR despre accidentul feroviar din gara Constanța în care a fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziua Constanta acum 14 minute
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că în stația CF Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție astăzi, 4 mai, la ora 14:15, în urma unui incident feroviar care a avut loc pe linia 1. Precizările CFR „În momentul în care trenu

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în urma unui accident feroviar produs în Gara Constanţa/ Au fost implicate două trenuri/ Cinci persoane, duse la spital, iar alte zece sunt în evaluare medicală/ Precizările CFR SA - VIDEO

News.ro acum 9 minute
Autorităţile au activat, duminică, Planul Roşu de Intervenţie, în urma unui accident feroviar petrecut în Gara Constanţa. Un tren care pleca din staţie a fost lovit de o altă garnitură, care făcea o manevră pentru regarare. Cinci persoane au fost tr

A murit creatorul primei opere de artă de pe Lună

HotNews acum 2 ore
Artistul belgian Paul Van Hoeydonck, care a creat o lucrare considerată mult timp singura operă de artă plasată pe Lună, a murit sâmbătă, la vârsta de 99 de ani, a anunțat familia lui pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres, citând AFP. Paul Van Ho

Alegeri prezidențiale 2025. Klaus Iohannis: De data aceasta alegerile trebuie să se desfășoare fără influențe din afara României

HotNews acum 3 ore
Klaus Iohannis a votat, duminică, la Sibiu, la primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Iohannis este primul președinte din istoria României care a demisionat în fața unei posibile suspendări din funcție, după ce Curtea Constituțională îi prelun

Sebastian Burduja, precizare importantă în ziua votului prezidențial: „Niciun fel de probleme în sistemul ENERGETIC”

Gandul acum 53 minute
Sebastian Burduja, ministru Energiei, a precizat că nu avem probleme în sistemul energetic național, în ciuda dezinformărilor din ultimele zile. Potrivit ministrului Sebastian Burduja, România are un consum foarte mic duminică, în jur de 3600MW, sim

Atac CIBERNETIC asupra site-ului lui Crin Antonescu, în ziua alegerilor: „Forțele obscure ale extremismului încearcă să ne țină pe loc”/ Reacția DNSC

Gandul acum 44 minute
Site-ul oficial al candidatului susținut de Coaliția de guvernare, Crin Antonescu, a fost ținta unui atac cibernetic duminică, 4 mai, chiar în ziua scrutinului prezidențial. Utilizatorii care au încercat să acceseze platforma online au fost întâmpin

Prezenţă redusă la vot în estul, nordul şi centrul României. Potrivit datelor oficiale, prezenţa la vot în jurul orei 13.00 era de aproape 26%

Ziarul Financiar acum 49 minute
Prezenta la vot este redusă în judeţele din estul, nordul şi centrul României. În schimb, în Muntenia se înregistrează o prezenţă peste media naţională. Conform statisticii, prezenţa la vot în România, duminică, în jurul orei 13.00, era de aproape 2

Președintele unei secții de votare din Timișoara a fost ridicat de poliție pentru racolarea unui băiat de 15 ani

Libertatea acum 4 ore
Un profesor la un liceu din Timişoara, în vârstă de 44 de ani, care duminică îndeplinea funcţia de preşedinte al unei secţii de votare, a fost reținut de polițiști sâmbătă seară, după ce a racolat un băiat de 15 ani, în scopuri sexuale.

Elena Lasconi, prima apariție după scandalul pozelor false cu Nicușor Dan: „Am votat cu credința că nicio femeie nu va mai fi catalogată isterică”

Libertatea acum o ora
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a prezentat duminică la urne, într-o secție de vot din Capitală. Aceasta a vorbit despre importanța votului, marcând astfel prima sa apariție publică după controversa legată de presupusele f

Vremea

București
acum

28°
dum.

12°/28°
lun.

14°/27°
mar.

12°/23°
mie.

14°/18°
Iasi
acum

28°
dum.

11°/28°
lun.

11°/23°
mar.

10°/16°
mie.

11°/13°
Constanta
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

11°/27°
lun.

12°/20°
mar.

10°/18°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/25°
lun.

10°/22°
mar.

10°/18°
mie.

10°/14°