Cu un buget mai mic decât al multor echipe, Unirea s-a cocoţat în fruntea Ligii I. Unirea Urziceni este rodul unui patron ambiţios, Dumitru Bucşaru, al unui antrenor profesionist, Dan Petrescu, şi al unui manager iscusit, Mihai Stoica. Promovarea în Liga I, în urma unui baraj cu Forex Braşov şi FC Bihor Oradea, a fost obţinută în sezonul 2005-2006 cu antrenorul Costel Orac la timonă. Startul în primul eşalon a fost destul de bun, iar după şapte etape ocupa poziţia a 12-a în clasament, cu trei victorii şi patru înfrângeri.
Patronul Bucşaru nu era mulţumit de evoluţia echipei şi, după o discuţie învolburată cu Orac, l-a demis pe antrenor. Din etapa a 10-a a intrat pe mâna lui Petrescu.
Fotbalişti aduşi pe bani puţini
La începutul returului s-au adus nu mai puţin de 11 fotbalişti noi. Atunci au venit Onofraş, Bilaşco, Pădureţu, Vali Negru, Galamaz şi Bordeanu, toţi fiind luaţi ori liberi de contract, ori cu sume cuprinse între 50.000 şi 100.000 de euro.
Din vara lui 2007, echipa s-a întărit cu managerul general Mihai Stoica. Rezultatul: locul 5 în Liga I şi în finala Cupei României. Salariile fotbaliştilor nu sunt exagerate. Ele se situează în jurul a 50.000-70.000 de euro pe sezon, cu excepţia lui Bogdan Mara, care îl are mai mare şi a avut parte şi de un cadou din partea lui Bucşaru, o vilă.
Primele sunt de asemnea decente, între 500 şi 1.000 de euro, în funcţie de meci. În acest sezon, ialomiţenii s-au descurcat foarte bine cu granzii, reuşind să învingă atât Rapid, cât şi Dinamo, chiar pe terenul acestora.
Gaze la case datorită cantonamentului
De pe urma investiţiilor făcute în echipă au avut de câştigat şi locuitorii. „Când Bucşaru a construit baza de pregătire(n.r.-la doi kilometri de oraş), a tras ţeava de gaze, şi astfel tot cartierul s-a racordat şi oamenii au