Nu-şi mângâie mamele, nu îşi petrec braţul în jurul gâtului lor. Comportamentul lor e altfel atunci când sunt îmbrăţişaţi. O detaşare de realitate, însoţită de o pronunţare a vieţii interioare. Un sindrom comportamental. Autism. Roşu, galben, albastru, roşu, galben... Madi aşază piesă peste piesă, în funcţie de culori. Din când în când, scoate un ţipăt. Are ochi albaştri, părul lung, ondulat, prins în coadă. Se ridică de pe scaun şi cere apă. „Vreau“, repetă insistent, întinzând mâna şi ridicând glasul, până ce devine ţipăt. Dacă scena s-ar petrece într-un autobuz sau în mijlocul străzii, ai putea crede că este vorba de un copil răsfăţat, mai mare ca vârstă. Are loc însă într-o sală de clasă a Şcolii „Sf. Mina“, în prezenţa a doi profesori de psihopedagogie specială. Iar Madi nu este unul dintre acei puşti răsfăţaţi, singuri la părinţi, ci doar un copil frumos, cu nevoi speciale, având elemente de autism. „Nu o dată s-a întâmplat ca în autobuz să meargă la cineva şi să-i spună scurt: «Ridică-te». Nu sunt învăţaţi cu propoziţii. Un cuvânt are rol de frază. Aşa trebuie să vorbeşti cu ei: clar, scurt. Şi aşa răspund la rândul lor celor cu care vorbesc. Iar oamenii din jur, neştiind despre ce este vorba, au impresia că e o fată obraznică. Pentru că Madi e un copil frumos, înalt, armonios crescut. Nu-ţi dai seama că are o deficienţă. Aceasta este, de fapt, una dintre trăsăturile autismului: creează impresia că sunt sănătoşi fizic şi psihic. De aceea se şi numeşte «boala copiilor frumoşi»“, spune profesoara de psihopedagogie specială Mihaela Vasile. În definiţia unor specialişti, autismul presupune însă scăderea capacităţii de a interacţiona pe plan social şi de a comunica, un comportament stereotip şi repetitiv, cu simptome ce se manifestă de obicei înaintea vârstei de trei ani şi dureaza toată viaţă.

Terapie ochi în ochi La Şcoala specială „Sf. Mina“, Mihael