Steriletul este al doilea mijloc de contracepţie după pastilele anticoncepţionale. Acest mic dispozitiv (2-3 centimetri) în formă de T se plasează în interiorul uterului, unde poate rămâne de la trei până la cinci ani, împiedicând apariţia unei sarcini. Dar anual trebuie făcut un consult ginecologic, pentru a verifica starea dispozitivului.
Steriletul sau dispozitivul intrauterin (DIU) este recomandat femeilor peste 35 de ani care au luat mulţi ani pastile anticoncepţionale, fiind nevoite să întrerupă tratamentul, şi celor care au deja copii.
Mecanismul de acţiune a steriletului este următorul: asemenea unui corp străin, steriletul produce o reacţie inflamatorie la nivelul mucoasei uterine, ceea ce împiedică implantarea embrionului în uter. În plus, cuprul cu care este acoperit dispozitivul este toxic pentru spermatozoizi.
Steriletul poate fi instalat numai de medicul ginecolog, în urma unei consultaţii. Intervenţia nu este dureroasă şi durează doar câteva minute. Cel mai potrivit moment pentru introducerea steriletului este imediat după menstruaţie, întrucât colul uterin şi mucoasa permit această intervenţie, iar micile sângerări care pot surveni după aceea vor fi în continuarea menstruaţiei. Totodată, efectuarea intervenţiei după menstruaţie garantează că steriletul este montat în afara unei sarcini. Dar oricum medicul trebuie să verifice printr-o ecografie dacă pacienta este sau nu însărcinată. După montarea steriletului este posibil să apară dureri asemănătoare celor menstruale.
Cu progesteronÎn afară de steriletele clasice acoperite cu un fir de cupru, recent au apărut steriletele hormonale, care eliberează în organism un hormon (progesteron). Steriletul hormonal este recomandat femeilor peste 35 de ani, care au sângerări menstruale abundente din cauza steriletului clasic.
Steriletul hormonal are aceeaş