Eram în primul an de facultate şi urma să schimbăm ţara. De fapt, majoritatea dintre noi dorea să schimbe ţara. Mircea nu părea că are chef de aşa ceva. Era 1996, facultatea începuse aproape odată cu campania electorală, se simţea în aer că de data asta Ion Iliescu va pleca. Eram anti-Iliescu, normal. De fapt, majoritatea dintre noi era anti-Iliescu. Mircea nu era. Mă credeţi sau nu, dar Mircea era pedeserist. Să fii pedeserist cu carnet în mediul studenţesc atunci era tare ciudat. La petrecerile din Grozăveşti era moda să scoţi capul pe geam şi să zbieri înjurături anti-Iliescu. Şi totuşi, Mircea era pedeserist. Şi încă unul ciudat. Nu cîştiga nimic din asta, chiar credea. Toţi pedeseriştii pe care îi mai ştiam din vedere aveau ceva de cîştigat: funcţii, afaceri, învîrteli. Chiar şi copiii de pedeserişti de prin facultate aveau de cîştigat. Şi nici măcar ei nu erau pedeserişti. Mircea nu părea să cîştige nimic. Cred că trecea de fraier printre pedeserişti. CDR a venit la putere, entuziasmul s-a dezumflat şi Mircea nici măcar nu a zis "v-am spus eu". L-am văzut odată foarte nervos, discutam la modul doct şi analitic despre mineri, s-a enervat şi atunci ne-am adus aminte cu toţii că este din Petroşani. Aşa am preferat să-mi explic: era cu Iliescu pentru că era din Petroşani. Clişee de oameni care cred că ştiu totul dacă lîncezesc într-o facultate. Cei patru ani de CDR au trecut repede, la fel şi facultatea. Iliescu s-a întors la putere, cu cuţitul în dinţi, vorba lui Cristian Tudor Popescu. Generaţia aceea care dorise să schimbe lumea se acrise cu totul. O generaţie de studenţi la ştiinţe politice a terminat facultatea tocmai cînd PDSR se întorcea la putere. Majoritatea a devenit pedeseristă. Consilieri pe la miniştri, asistenţi la Parlament, ajutori de cîine-lup pe la firme de sifonat bani publici şi alte funcţii importante în aparatul de partid şi de stat. Nu a