Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peter Dan

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 18 noiembrie 2008 ·

Neaşteptatul Urziceni seamănă cu o frumoasă poveste din Turul Franţei, ediţia 1956

Walkoviak, un nume de care anul 1956 nu-şi va aminti. Cum ar putea? Dureros de frumoasa Romy Schneider se juca pe sine în Sissi, crescînd pulsul unui omeniri care muşca adînc din fructul zemos al vieţii post-război. Un an în care altă prinţesă a Hollywoodului, Grace Kelly, intră în rîndurile nobilimii europene şi în cătarea unui destin tragic. 1956 a fost un an real. Real Madrid. Prima Cupă a Campionilor. N-a fost, în schimb, un an ideal. Idealurile de la Budapesta, arhicunoscute, dar şi cele plăpînde ale studentţilor de la Timişoara şi Bucureşti, îngropate în amnezia laşităţii comune, au trosnit sub şenile şi bastoane. De ce şi-ar aminti 1956 de Walkoviak, cînd se poate mîndri că a născut doi oameni care aveau să-l arunce încă o dată mulţimii pe Isus, Mel Gibson şi Tom Hanks ? De ce ne-am aminti de un pedalist oarecare? Poate pentru că, într-o lume de prinţi şi prinţese, el e oricare dintre noi. E Ion şi John, Ştefan şi Istvan, şi Dan. Super Dan.

Urmaşul unui imigrant polonez a implantat în mentalul sportiv principiul “cînd mulţi se ceartă, fă-te mic şi cîştigă”. Ideea preconcepută era că în întrecerea dintre doi cai care se muşcă şi se împung, victoria nu poate aparţine şoricelului care îşi vede de treaba lui. Roger Walkoviak nu făcuse mai nimic înainte şi n-a mai făcut nimic după. Dar fix în acel an a sosit primul în Turul Franţei. În faţa “regelui munţilor” Bahamontes sau a superprofesionistului Ockers. Lumea a zis că a cîştigat un loser, profitînd de neatenţia corifeilor. Walkoviak n-a zis nimic, doar a zîmbit timid. Îi bătuse pe toţi, ce mai putea spune?

Urziceni are un nume de Walkoviak. Un semi-oraş, un ghem de blocuri în calea scaieţilor Bărăganului. No name, no fame. Dar asta n-are nici o importanţă, chiar nici una. Importanţi sînt oamenii, nu blocurile. O

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 12 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°