Miza alegerilor s-a mutat brusc prin câteva intervenţii insolite ale lui Traian Băsescu, care rămâne un bun comunicator şi întoarce opinia publică aşa „cum vrea muşchii lui“. Acum nu prea ne mai gândim la cine câştigă. E clar că lupta se dă între PSD şi PD-L şi că, în rândul trei, va veni PNL. E clar că nimeni nu va obţine 51% şi, foarte probabil, nici măcar 40%. Partidele şi-au desemnat cu pompă candidaţii la funcţia de premier şi merg cu ei înainte ca nişte stindarde. În această formulă, ele obţin victoria/înfrângerea şi se consideră îndreptăţite să pretindă preşedintelui să fie respectat votul electoratului. Dacă Geoană câştigă alegerile, trebuie să îl pui prim-ministru, zic ele, pentru că pe el l-a vrut lumea. Băsescu zice că nu. Teoria lui este că poate să ignore ce au hotărât nişte congrese şi că el alege pe cine vrea, chiar dacă electoratul a dat votul unui partid sau altuia. Candidaţii la preşedinţie din vechile alegeri au fost înlocuiţi de candidaţii de premier. Chestiunea este că la Cotroceni gândirea prezidenţială arăta că el poate numi un premier pe criteriul „încrederii pe care i-o inspiră un politician“. În acest caz, întrebarea care se naşte este: de ce mai facem alegeri şi nu numeşte de pe acum un premier? Ar da astfel o şansă în plus formaţiunii pe care o agrează. Dacă lumea ar şti cine este favoritul lui de pe acum, e de bănuit ca ar vota acel partid, acel candidat, în ideea de a sprijini un guvern tare, şi s-ar crea o majoritate confortabilă. Adevărul este că lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Băsescu vrea să fie reales preşedinte şi are nevoie neapărat de un guvern care să îi organizeze alegerile cum vrea el. Adică să îl susţină şi să răspundă prompt la comenzile sale. Vrea un guvern capabil să mobilizeze electoratul în jurul său. Între alegerile din noiembrie şi cele prezidenţiale avem un interval de timp relativ scurt, de mai puţin d