Valea Jiului e o ţară frumoasă şi bogată. Cam în felul în care eram învăţaţi că e România. Sursa: Zoltan Lorencz
Despre frumuseţea Văii Jiului nu mai vorbeşte nimeni acum. Ar fi ca şi cum ai încerca să creezi opere de artă cu nuci fixate în perete. Nici măcar oamenii de acolo nu-şi mai dau seama că locurile sunt frumoase. N-au cum.
În principiu, momârlanii sunt cei care ştiu cel mai bine că Valea Jiului e un ţinut bogat. Momârlani sunt ţăranii de la munte care cresc vite. Ei se îndeletnicesc cu treburile pământului şi îşi păstrează tradiţiile. Despre bogăţie ştiu foarte multe şi şefii Companiei Naţionale a Huilei. Căci Valea Jiului e o gaură neagră în care dispar fonduri uriaşe. Ultimele cifre sunt seci: datorii totale de 2,9 miliarde de lei (aproape un miliard de euro!) la bugetul general consolidat. De la distanţă, CNH e datornicul nr. 1 al României. Ne costă mai mult să scoatem cărbune decât folosul energetic pe care îl avem de pe urma lui. Nu e o problemă de economie, e una socială, deci politică. Deci indecentă şi ipocrită. Deci criminală.
Până acum, singurul care a avut curajul să abordeze această problemă a fost premierul CDR Victor Ciorbea, care însă şi-a frânt gâtul înainte ca reforma începută de el să prindă cheag. Doi ani mai târziu, Miron Cozma îşi conducea „oştile“ către Bucureşti. Am avut atunci un mic război, dacă vă aduceţi aminte, cu fronturile de la Costeşti şi Stoeneşti şi pacea de la Cozia.
De unde uriaşa rezistenţă faţă de închiderea minelor? Simplu: nu există soluţii rezonabile. E mai comod să ai mahări locali care gestionează averi publice şi amărâţi care lucrează ca în evul mediu. Contează doar că ortacii au drept de vot. Aşa că, de teama unor explozii sociale, autorităţile preferă exploziile din adâncuri. Ce înseamnă 20-30 de victime? Vreau să spun, ce altceva decât tot atâtea prilejuri de apa
