Preşedintele Traian Băsescu le dă partidelor două săptămâni să cadă de acord asupra noului guvern pornind de la propunerea plecată de la Palatul Cotroceni.
Potrivit calendarului prezidenţial, făcut public de şeful statului luni, la Râmnicu-Vâlcea, noul executiv se va instala, „într-un caz fericit“, în perioada 12-15 decembrie, cu toate că rezultatele votului vor fi cunoscute şi validate cu cel puţin o săptămână mai devreme.
Convocarea parlamentului, la mâna preşedintelui
Cabinetul Tăriceanu ar urma să rămână astfel în funcţie încă cel puţin 12 zile după 30 noiembrie. Viitorul guvern „va exista, într-un caz fericit, undeva imediat după 12 decembrie. Constituţional, parlamentul nu poate fi validat înainte de 12 decembrie, pentru că mandatul actualului parlament este de exact patru ani, ceea ce înseamnă că în intervalul 12-15 se poate discuta despre noul guvern“, a spus Băsescu.
Convocarea parlamentului după alegeri stă, potrivit Constituţiei, în mâinile preşedintelui, care are în acest sens la dispoziţie 20 de zile de la scrutin. În 2004, parlamentul s-a întrunit în prima şedinţă pe 13 decembrie, iar în 2000 pe 11 decembrie.
Intervalul de la validarea rezultatelor alegerilor de către Curtea Constituţională şi până la convocarea parlamentului ales forţează însă partidele să-şi negocieze funcţiile în legislativ în paralel cu variantele de guvern lansate de la Cotoceni. Pe 11 noiembrie, Băsescu spunea într-o emisiune televizată că intenţionează să anunţe premierul desemnat „imediat după ce se dau rezultatele alegerilor“.
Şeful statului adăuga atunci că se gândeşte la „un om de încredere“, dar care să poată forma o majoritate, „un prim-ministru care să fie agreat de toţi“ şi care „să nu creeze conflicte între partide“. Totodată, Băsescu a susţinut, într-o întâlnire pe care a avut-o săptămâna tr