Mana cereasca pentru unii teribila tragedie de la Petrila! Televiziunile si-au dat intreaga silinta sa nu lase nenorocirea sa treaca degeaba. Fluvii de lacrimi s-au scurs de pe ecranele gemand de formulari care de care mai patetice.
De la titlurile scrise cu litere de-o schioapa, la frazele sforaitoare, dar sfasietoare ale reporterilor, la gesturile de un patetism jalnic (cu painea in mana sau cu mandarina la spital), totul era menit sa smulga suspinele celor cu ochiii in televizoare. Multi sa fie, cat mai multi.
Producatorii stiu o regula de aur: sangele si lacrima sunt aducatoare de rating. Cu cat mai mare suferinta, cu atat mai mare audienta. Si atunci sigur ca au pus la bataie toata imaginatia si intreg arsenalul de creat emotie.
Si toate au fost cum au fost pana cand camerele de filmat au ajuns la filonul de aur curat - durerea familiilor indoliate. Nicio lacrima, niciun suspin, niciun gest de disperare nu a fost iertat de obiectiv. Acesta a scormonit pana in structura fiecarei lacrimi, a fiecarui tipat.
Televiziunile s-au intrecut in redarea suferintei pana in cele mai mici detalii, cand aceasta suferinta nici macar nu era o stire. Absenta ei ar fi fost. In asemenea situatii, durerea este atat de fireasca incat nu are nevoie de tusele groase ale cincilor producatori TV pentru a fi inteleasa.
Spectacolul dat zilele acestea de televiziunile avide de audienta cu orice pret reprezinta cea mai degradanta dintre ipostazele meseriei. Este cinismul ajuns la metastaza, cinismul care a ucis in ziaristi cutremurarea sincera in fata trairilor extreme care au nevoie de intimitate si discretie. Pentru lipsa acestui decent pas inapoi in fata durerii, la BBC, de exemplu, s-ar fi lasat cu concedieri in baza codului deontologic. Care BBC? Care deontologie?
Cate dintre aceste televizuni atat de solidare, nu-i
