Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duel Craiova - Dinamo sub panou

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 noiembrie 2008 · ·

Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova întâlnesc astăzi, de la ora 17.00, echipa Dinamo Bucureşti, în Sala Sporturilor din Bănie.

Divizia A de baschet masculin programează astăzi etapa a opta. Craiovenii de la SCM-Universitatea primesc vizita formaţiei Dinamo Bucureşti, partida din Sala Sporturilor fiind programată la ora 17.00. Dacă la fotbal duelul Craiova-Dinamo este pe viaţă şi pe moarte, la baschet lucrurile stau puţin altfel, mai ales că echipele combatante au evoluat în eşaloane diferite în sezoanele trecute.

Chiar şi aşa, partida se anunţă extrem de încrâncenată. SCM-U vine după un succes categoric, obţinut pe terenul celor de la Rapid, scor 99-66, în timp ce Dinamo, una dintre echipele puternice ale campionatului, a fost învinsă runda trecută, chiar pe teren propriu, de CS Otopeni, scor 85-65. Craiova şi Dinamo sunt vecine de clasament, ocupând locurile 11, respectiv 12, cu menţiunea că bucureştenii au un meci mai puţin disputat şi sunt angrenaţi şi în Liga Balcanică, la fel ca şi CSU Braşov.

Marius Toma, directorul sportiv al echipei din Bănie, spune că, dacă baschetbaliştii olteni se concentrează, au şanse să depăşească Dinamo: „Întâlnim o echipă foarte valoroasă, bine închegată, care se bazează mai mult pe jucători români, cum ar fi fraţii Ion şi Viorel Mocanu, Claudiu Fomescu şi alţii. Însă, pentru că evoluează şi în Liga Balcanică, sunt puţin obosiţi şi noi vrem să profităm de acest lucru. Dacă ne vom mobiliza, suntem capabili să-i batem. Sperăm ca sala să fie plină mâine (azi -n.r.), pentru a-i încuraja pe băieţii noştri“.

Energia caută victoria la Piteşti

Cealaltă divizionară A olteană, Energia Rovinari, vrea să continue seria de trei victorii consecutive, la Piteşti, acolo unde astăzi întâlneşte formaţia locală BC Argeş. Antrenorul gorjenilor, Theo Evans, crede că echipa sa se poate impune în faţa unei formaţii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum o ora
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

Circulaţie feroviară întreruptă între Dej şi Gherla, în urma unui accident. Două trenuri, afectate

Mediafax acum o ora
Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri dimineaţa între Dej şi Gherla, în urma unui accident produs în apropierea localităţii Mintiul Gherlii. Două trenuri sunt afectate, transmite CFR SA.

Dosarul Mineriadei: Petre Roman, chemat la Parchetul General. „Această învinuire este profund nedreptă”

HotNews acum 50 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, miercuri dimineață, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. La intrarea în sediul Parchetului, el a

Fostul premier Petre Roman, audiat din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 36 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum o ora
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară oprită temporar între staţiile Gherla şi Dej - FOTO

News.ro acum o ora
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulaţia trenurilor este tem

TikTok ar putea primi o extensie de funcţionare în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
Senatorul Ed Markey a anunţat că va propune prelungirea cu 270 de zile a termenului până la care TikTok trebuie să taie legăturile cu ByteDance pentru a scăpa de blocarea în Statele Unite. „TikTok are problemele ei. Însă, blocarea ar putea avea cons

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 4 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la Twitter

News.ro acum 4 ore
Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA l-a dat în judecată, marţi, pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la X, cunoscut atunci sub numele de Twitter, aşa cum prevedea legea federală, care îi p

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-0°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°