Operatorii locali de telefonie mobila nu iau deocamdata in calcul modificari ale bugetelor de venituri si cheltuieli pentru 2009, criza financiara internationala neavand inca un impact semnificativ in Romania care sa determine revizuiri ale obiectivelor propuse, au declarat reprezentantii a trei jucatori din industria locala.
"Cosmote Romania nu si-a revizuit obiectivele de afaceri pentru ca criza a inceput dupa stabilirea bugetului pentru anul 2009, unul cu obiective totusi conservatoare", a declarat Stefanos Theocharopoulos, directorul general al operatorului.
Richard Moat, directorul general al Orange Romania, a afirmat ca impactul crizei financiare "nu se vede" asupra veniturilor companiei. "In acest context, Orange Romania nu si-a revizuit obiectivele propuse", a spus Moat. Totusi, pentru anul curent Orange si-a revizuit in jos tinta privind numarul de clienti, de la 10,7 la 10,6 milioane de clienti.
In cazul Telemobil, directorul general al companiei, Chris Bataillard, a spus ca impactul crizei inca nu se simte pe piata locala. "Telemobil este un operator de dimensiuni reduse si suntem mai putin afectati", a spus Bataillard.
Liviu Nistoran, presedintele Autoritatii Nationale de Comunicatii (ANC), estimeaza ca industria locala telecom va fi afectata, dar va ramane totusi pe crestere.
"Criza financiara globala si economica va afecta intr-o oarecare masura si piata de telecomunicatii, insa imi exprim optimismul din cauza ca in zona de broadband avem inca foarte mult de lucru si toti operatorii, in special cei mari, se ocupa in general de broadband-ul fix. Avem broadband-ul mobil si, la inceputul anului viitor, vom acorda doua licente WiMax", a spus Liviu Nistoran.
In alta ordine de idei, el a subliniat ca "nu vom avea recensiune" in piata de servicii de retransmisie a programelor TV, parerea sefului ANC fiind ca va exista "o cres