Noul Bond a schimbat suavitatea şi umorul pe muşchi şi agresivitate. Nu, ăsta nu e Bond-ul meu. Unii zic „reinventare”, eu spun „retardare”. Acum mi-e clar că, vorba lui ex-007 Roger Moore, celebrul spion a devenit dintr-un lover un killer de o brutalitate maniacală, la apariţia căruia nu-mi vine să surâd, cucerită, ci să tremur de frică. Unde e umorul, dar, mai ales, unde e suavitatea?
Daniel Craig e un ghem de muşchi şi de furie homicidală. Înţeleg că trebuia schimbat ceva în formula datată, atât de diluată în cele 20 de capitole, că lumea era sătulă de prologuri ultra over the top, de intrigi ridicole de pe vremea războiului rece, de răi fioroşi- psihotici şi de femei frumoase, dar letale şi că un make-over era necesar... dar totuşi.
De ce să sacrifici tocmai ce era bun? Ceea ce salva de la indiferenţă şi cele mai proaste 007 erau sarcasmul şi autoironia; James Bond părea că ştie în ce festin deplasat se află şi nu avea de gând să se ia nicio clipă în serios. Cu Casino Royale, exact această calitate izbăvitoare a fost anihilată – producătorii ne-au adus primul Bond blond sub înfăţişarea testosteronică, de peizan aspru, a lui Daniel Craig, sperând la o infuzie de machism şi complexitate.
Apoi i-au adăugat filmului un look frust, realist, o poveste de dragoste tragică (traumă ce continuă să-l obsedeze pe spion şi în acest nou episod), mânie revanşardă, dezolare, dubii profesionalo-existenţiale. Problema e că, în goana lor după un erou popcult pentru secolul XXI, Bond a început să semene foarte tare cu altceva sau, mai bine spus, cu altcineva – cu Bourne al lui Greengrass. Doar că acesta este modern şi iconic, nu doar încearcă, panicat, să fie.
Pariul pe cartea energiei demente
Quantum of Solace (stupid titlu, şi mai stupidă traducerea în româneşte) se străduieşte să recupereze la nivel de acţiun
