Compania locala de transport pe cai navigabile interne, SC "Romnav", a raportat la finele primelor 9 luni de activitate din acest an un profit de 1,17 milioane lei, in scadere cu aproximativ 30 procente fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit raportului prezentat Bursei de Valori Bucuresti, compania a inregistrat in perioada analizata o cifra de afaceri in valoare de 21,24 milioane lei. Analizind contul de profit si pierdere in cele doua perioade se constata ca in cadrul activitatii de exploatare s-au inregistrat venituri in valoare de 21,68 milioane lei si cheltuieli in suma de 19,94 milioane lei. Atit veniturile cit si cheltuielile din exploatare au cunoscut o evolutie crescatoare, mai accentuata in cazul cheltuielilor (27,79%) unde cresterea a depasit cu citeva procente pe cea la capitolul venituri (21,22%). La venituri, ponderea cea mai importanta a fost detinuta de productia vinduta in suma de 21,24 milioane lei, adica 97,99% din total, in timp ce la cheltuieli, ponderea a fost reprezentata de cheltuielile cu materii prime si materiale consumabile in suma de 7,83 milioane lei, adica 39,27% din total. Una peste alta din activitatea de exploatare unitatea a obtinut un profit de 1,74 milioane lei, in timp ce, in aceeasi perioada a anului trecut, s-a inregistrat la acest capitol un profit in suma de 2,28 milioane lei. In ceea ce priveste activitatea financiara, aici compania a raportat o pierdere de 332.017 lei, in timp ce in aceeasi perioada a anului trecut unitatea inregistra o pierdere la acest capitol in suma de 236.260 lei.
SC "Romnav" s-a infiintat ca societate pe actiuni in 1991, in prezent pachetul majoritar din capitalul social de 2,6 milioane lei fiind detinut de Gheorghe Antistescu (79,8%). Potrivit datelor prezentate de Bursa de Valori Bucuresti, cea mai recenta tranzactie cu titluri "Romnav" a avut loc vineri, 14 noiembrie, la o co