Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazda îşi răscumpără acţiunile de la Ford

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 noiembrie 2008 ·

Producătorul japonez a investit 184 de milioane de dolari pentru a cumpăra aproape un sfert din pachetul de acţiuni pe care Ford îl deţine în cadrul companiei. Sursa: Mazda

Zvonurile privind o eventuală retragere a gigantului auto american din acţionariatul Mazda nu sunt noi. În urmă cu o lună de zile, informaţiile de pe piaţă vehiculau un scenariu de neimaginat acum câţiva ani – Ford vrea să vândă o bucată importantă din pachetul de acţiuni pe care le deţine la Mazda.

Ieri, intenţia americanilor s-a oficializat. Puternic afectată de criza financiară mondială, compania din Detroit a anunţat că-şi va reduce semnificativ participaţia la Mazda, de la 33,4% la 13%. Astăzi, producătorul japonez a speculat nevoia de lichidităţi a Ford şi a răscumpărat şapte procente din cele aproape 34 deţinute de compania americană.

Schimbările în acţionariatul Mazda nu se vor opri însă aici pentru că gigantul din Detroit vrea să mai vândă. Numele unor companii de asigurare japoneze, dar şi a producătorului de piese auto Denso, au fost vehiculate pe lista posibililor cumpărători.

Nevoia de lichidităţi a Ford este cu atât mai evidentă dacă ne gândim că, în urmă cu un an, pachetul de acţiuni deţinut de compania americană valora peste două miliarde de dolari. Conform cifrelor anunţate astăzi la vânzarea celor şapte procente, suma a scăzut la 543 de milioane, scrie BBC.

Mişcarea Ford vine după ce, la începutul săptămânii, General Motors şi-a vândut participaţia de 3% deţinută la Suzuki pentru 230 de milioane de dolari. Giganţii auto americani caută să obţină împrumuturi guvernamentale de 25 de miliarde de dolari, pentru a se salva de la posibile falimente.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 6 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

SUA opreşte unele livrări de rachete către Ucraina din cauza stocurilor scăzute

News.ro acum o ora
Pentagonul a oprit unele livrări de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor că stocurile americane sunt prea scăzute, au declarat marţi două persoane familiarizate cu această decizie pentru Reut

Trump dă asigurări că Israelul este pregătit să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistițiu de 60 de zile cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâșia Gaza, relatează AFP. ‘Israelul a acceptat condițiile necesare pent

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 13 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Nou mesaj RO-Alert în zona românească de la graniță cu Ucraina / ISU Tulcea: Posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmite News.ro. Urmărește c

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 11 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 8 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 9 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Real Madrid a învins Juventus, scor 1-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor

News.ro acum 7 ore
Real Madrid a învins Juventus Torino, scor 1-0, marţi seară, la Miami, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor. Unicul gol al meciului a fost marcat de Gonzalo Garcia, în minutul 54. La Real a intrat pe teren şi Kyli

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°