Criza economică mondială se face simţită şi la Pirelli Tyres România. Fabrica de anvelope din Slatina îşi reduce producţia, iar câteva sute de muncitori vor intra în şomaj tehnic timp de o săptămână. Nu se vor face însă disponibilizări. OLT. Conducerea Pirelli Tyres România a încheiat un acord cu reprezentanţii sindicatelor, care au convenit ca producţia să scadă în luna decembrie, când va funcţiona o singură linie de fabricare a anvelopelor. Calendarul care va fi urmat pas cu pas mai cuprinde un training de două săptămâni pentru 900 de angajaţi care vor înceta lucrul, în perioada 1-15 decembrie, când muncitorii vor fi plătiţi conform contractelor de muncă, urmând ca, în cea de-a treia săptămână a lunii următoare, câteva sute de angajaţi să intre în şomaj tehnic, în condiţiile legii. Cu toate acestea, conducerea fabricii a reconfirmat continuarea investiţiilor iniţiate la Slatina şi dezvoltarea societăţii. „Pirelli România se confruntă cu o situaţie deosebită, în condiţiile în care 90% din producţia de anvelope este destinată exportului. Aşadar, împreună cu reprezentanţii sindicatului, care s-au dovedit responsabili, am hotărât o reducere a producţiei în luna decembrie. Totodată, în primele două săptămâni ale lunii viitoare, 900 de muncitori din cei aproximativ 1.300, cât numără fabrica, vor veni în societate pentru a participa la un curs de formare profesională pe durata căruia vor fi plătiţi 100%. În cea de-a treia săptămână, toţi cei care şi-au luat deja concediul de odihnă vor intra în şomaj tehnic. Apoi, din 20 decembrie începe perioada concediilor pentru cei care nu au beneficiat încă de acest drept“, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Enrico Malerba, directorul executiv al Pirelli Tyres România.
Oportunităţi în plină criză Strategia Grupului Pirelli pentru perioada crizei economice este aceea a adaptării la noile condiţii de piaţă şi a ef