Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sirenele au urlat în Valea Morţii

Publicat in Adevarul, miercuri 19 noiembrie 2008 ·

Fanfara ortacilor din Petrila a intonat până la cimitir Imnul minerilor, cântecul sacru al ortacilor interpretat doar de ziua lor sau la moartea lor. Ieri au fost îngropaţi patru mineri din cei 12 morţi în explozia de la Petrila. Tot ieri au fost scoase la suprafaţă trupurile ultimilor patru ortaci rămaşi în subteran. Mii de ortaci s-au adunat, ieri, în curtea minelor pentru a aprinde o lumânare în memoria colegilor lor. Şi-au aprins felinarele, şi-au scos casca şi şi-au plecat capetele în semn de respect pentru cei morţi.

Drapelul a fost coborât în bernă atât la Petroşani, cât şi la Petrila, iar în parcul din centrul „capitalei” Văii Jiului, la statuia minerului au fost aprinse sute de candele şi lumânări în memoria ortacilor morţi.

Ceremonia religioasă a fost condusă de Timotei Seviciu, episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului alături de un sobor format din alţi patru prelaţi. Convoiul funerar a plecat cu primul ortac, Vasile Stoian, pe ultimul drum, spre cimitirul din localitate, în jurul orei 13, în strigătele de disperare ale rudelor şi plânsetele miilor de localnici.

„Noi am scăpat, noi îi îngropăm”

Mii de oameni s-au adunat ieri la Capela Bisericii Ortodoxe din Petrila, unde a avut loc ceremonia religioasă a doi dintre ortacii seceraţi de exploziile de metan din subteranul minei din localitate.

Cei doi ortaci înmormântaţi aici, Vasile Stoian (38 de ani) şi Marcel Sorin Alecsa (36 de ani), au lăsat în urmă familii devastate de durere, dar şi cinci copii care nu înţelegeau de ce taţii lor au trebuit să moară. „Noi am scăpat şi acum trebuie să-i îngropăm pe ei”, spune unul dintre ortacii care au supravieţuit explozei, fără să-şi poată ţină lacrimile.

La Petroşani, sute de localnici i-au condus pe ultimul drum pe studentul miner Adrian Mihai Măţan (27 de ani) şi pe şeful de s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 3 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum o ora
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

BREAKING UE a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, a anunțat luni președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în încercarea de a evita un război comercial, transmite BFM TV. „Am prop

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum 27 minute
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Aproape 40 de percheziţii în Suceava şi Botoşani, inclusiv la cinci instituţii publice, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie/ Cercetările vizează contracte de achizitii publice

News.ro acum 4 ore
Procurorii anticorupţie fac, luni, 39 de percheziţii la cinci instituţii publice, societăţi comerciale şi persoane fizice din judeţele Botoşani şi Suceava, într-un dosar privind presupuse fapte de corupţie. Potrivit unor surse, cercetările vizează c

Dragoş Damian, Terpia Cluj: 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. De anul trecut, de când am scris comentariul de mai jos, ai fost la medicul de familie pentru un control?

Ziarul Financiar acum 2 ore
Dacă după ce Donald Trump a aprobat noile tarife vamale te-ai inervat, dacă te-a luat o durere de cap, dacă vederea ţi s-a înceţoşat un pic, daca ai simţit mici furnicături în mâna stângă sau ai simţit că inima parcă bate mai tare sau mai repede, da

Românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Finanțelor precizează că românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 le

Vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vine căldura

HotNews acum 3 ore
Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni (7 – 20 aprilie) va fi oscilant, cu o vreme rece în prima parte și cu o încălzire accentuată din 12 aprilie și în perioada sărbătorilor pascale, valorile termice maxime urmând să ajungă la 2

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°