Mesajul a fost trimis. Multumesc!

39 de lumânări pentru golul 1000 al lui Pele

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 noiembrie 2008 ·

Pe 19 noiembrie 1969, atacantul brazilian, considerat cel mai bun fotbalist din istoria jocului, înscria din penalty golul cu numărul 1000 din cariera sa.

Cu 34 de minute înainte de fluierul final al unui Vasco da Gama – Santos desfăşurat pe celebrul Maracana, în faţa a peste 80.000 de spectatori, Pele a căzut fulgerător în careu. Pentru arbitrul Manuel Amaro de Lima dubiile s-au evaporat rapid. Penalty clar! Un anonim, Fernando, avea sa devină faimos, fie şi pentru că-l faultase pe legendarul brazilian.

Ceea ce a urmat se găseşte astăzi în cărţile de istorie a fotbalului. Unul din acele momente care nu epuizează comentariile şi admiraţia nici peste decenii. Popular denumită "O Milesimo", reuşita lui Pele a fost aclamată la scenă deschisă de peste cei 80.000 de spectatori prezenţi, deşi majoritatea erau fanii echipei Vasco da Gama, adversara lui Pele.

Momentul a fost unul istoric în cariera unui jucător legendar. Trei titluri de campion mondial şi 1282 de goluri înscrise în 1363 de jocuri disputate în întreaga carieră stau mărturie pentru statura fotbalistică gigantică a micuţului brazilian.

Un adevărat idol în ţara sa, Pele a ajuns să desemneze astăzi nu doar imaginea jucătorului şi a atletului perfect, dar şi a ambasadorului neobosit pentru promovarea sportului ca simbol al păcii şi egalităţii de şanse.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum o ora
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum 31 minute
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum 2 ore
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

UNICEF – Numărul copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina s-a triplat în ultimele trei luni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numărul verificat al copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina între 1 martie şi 31 mai 2025 a crescut cu peste 200% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilo

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°