Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O educatoare şi-a postat poze sexy pe internet

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 noiembrie 2008 ·

Lucia Cozma, de 33 de ani, educatoare din Drobeta Turnu Severin, care predă de 12 ani la o grădiniţă din comuna Floreşti, a postat fotografii provocatoare pe un site de socializare. „Este titulară la noi de 12 ani şi îşi desfăşoară activitatea într-un mod ireproşabil. Nu ştiu ce să zic, nu trebuia să facă aşa ceva“, a spus directorul şcolii din Floreşti, Aniţa Suitariu. Educatoarea nu a fost de găsit nici la şcoală, nici la cercul pedagogic la care trebuia să participe. Contactată telefonic, aceasta a declarat: „Aşa este, am cont pe acel site, dar nu văd unde este problema, nu m-am dus să pozez goală în faţa clasei şi a copiilor. Nu am mai intrat pe profil de foarte mult timp şi nu ştiu ce comentarii am primit de la vizitatori. Nu cred că este problema cuiva că am pus eu poze pe internet“. Inspectorul general din cadrul ISJ Mehedinţi a deschis o anchetă în acest caz. „Nu o cunosc personal pe această educatoare, dar, de când am aflat de pozele puse pe site-ul respectiv, am rămas fără cuvinte. Numai atitudine de cadru didactic nu este aceasta. Sunt copii şi părinţi care vor afla. Este inadmisibil! O să constituim o comisie de cercetare şi, în funcţie de ceea ce vom afla, vom lua măsuri“, a declarat inspectorul Daniela Ghimeş. Lucia Cozma, de 33 de ani, educatoare din Drobeta Turnu Severin, care predă de 12 ani la o grădiniţă din comuna Floreşti, a postat fotografii provocatoare pe un site de socializare. „Este titulară la noi de 12 ani şi îşi desfăşoară activitatea într-un mod ireproşabil. Nu ştiu ce să zic, nu trebuia să facă aşa ceva“, a spus directorul şcolii din Floreşti, Aniţa Suitariu. Educatoarea nu a fost de găsit nici la şcoală, nici la cercul pedagogic la care trebuia să participe. Contactată telefonic, aceasta a declarat: „Aşa este, am cont pe acel site, dar nu văd unde este problema, nu m-am dus să pozez goală în faţa clasei şi a copiilor. Nu am mai intra

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°