Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Bursa de la Bucureşti deschide în scădere uşoară, în ton cu bursele europene

Publicat in Capital, miercuri 19 noiembrie 2008 ·

Bursa de Valori Bucuresti a deschis sedinta de tranzactionare in scadere usoara, de sub un punct procentual. Indicele general al pietei autohtone de capital, BET-C, inregistra, la o jumatate de ora de la deschiderea sedintei, o pierdere de 0,70%.Dintre titlurile cotate la categoria I cea mai mare scadere, de aproximativ 10 procente, a fost consemnata de catre Impact. In ceea ce priveste indicele care monitorizeaza evolutia societatilor de investitii financiare, BET-FI, aceasta se afla putin foar

Bursa de Valori Bucuresti a deschis sedinta de tranzactionare in scadere usoara, de sub un punct procentual. Indicele general al pietei autohtone de capital, BET-C, inregistra, la o jumatate de ora de la deschiderea sedintei, o pierdere de 0,70%.

Dintre titlurile cotate la categoria I cea mai mare scadere, de aproximativ 10 procente, a fost consemnata de catre Impact. In ceea ce priveste indicele care monitorizeaza evolutia societatilor de investitii financiare, BET-FI, aceasta se afla putin foarte putin peste zero, inregistrand, dupa 30 de minute de tranzactionare, un plus de 0,09%.

In ceea ce priveste principalele burse europene, acestea inregistrau, de asemenea, scaderi de sub un punct procentual, respectiv minus 0,30% la Frankfurt, minus 0,53% la Londra si minus 0,72% la Paris.

UPDATE: La inchidere, situatia era la fel de rosie ca in deschidere. Indicele principal BET a inregistrat o scadere de 2,20%, dat fiind faptul ca toate titlurile care il contin au scazut. Singura actiune care nu intra aici este Banca Transilvania (TLV), care nu s-a tranzactionat nici azi.

Indicele BET-C a pierdut 2,31%, tot pe motiv ca indicii principali au fost pe minus. In acest caz, titlul care a avut scaderea de cel mai mare impact a fost Alro Slatina (ALR), care a pierdut 7,02%.

Si pe segmentul SIF-urilor situatia a fost la fel de rosie, indicel

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 27 minute
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

O femeie care livra pizza a înjunghiat o clientă pentru că i-a dat bacşiş prea mic

Mediafax acum 2 ore
Brianna Alvelo, în vârstă de 22 de ani, a fost acuzată de tentativă de omor şi alte infracţiuni grave după ce, în Ajunul Crăciunului, a atacat o femeie însărcinată într-un motel din Kissimmee, Florida. Victima, împreună cu partenerul şi fiica lor, a

China: Bărbatul care a ucis cu mașina 35 de oameni în noiembrie a fost condamnat la moarte

HotNews acum 2 ore
Șoferul care și-a folosit mașina pentru a ucide 35 de persoane în noiembrie în provincia Guangdong din sudul Chinei a fost condamnat la moarte vineri, potrivit televiziunii de stat CCTV și AFP. Fan Weiqiu, în vârstă de 62 de ani, care a intrat cu un

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum o ora
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 4 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum o ora
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°