Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Cumpăraţi românesc!”

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 noiembrie 2008 ·

Fie ea cât de ostentativă şi cu trimitere directă la o anumită situaţie conflictuală, mişcarea făcută de preşedinte este corectă şi optimă. Anunţând că de acum înainte se va deplasa la cumpărături şi în alte situaţii mai puţin oficiale cu un autoturism „Dacia”, Traian Băsescu dă un semnal necesar: este timpul ca situaţia producătorilor români de bunuri să ne preocupe cu mai multă intensitate. După aproape două decenii în care de la cel mai înalt nivel acest interes a fost, practic, boicotat, în numele liberalismului pieţei, trebuie să privim lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. Ţara asta are resursele necesare să producă o mulţime dintre bunurile pe care acum le importă. Ne-am obişnuit să cumpărăm de la piaţă roşii din Israel, castraveţi din Bulgaria sau ceapă din Rusia, deşi toate cresc din plin prin grădinile noastre.

Cel mai rău lucru s-a întâmplat cu producţia naţională de autoturisme: nici unul dintre guvernele care s-au perindat prin palatul Victoria n-a binevoit să „înţeleagă” că achiziţiile publice de maşini din import sunt scumpe şi nepotrivite scopurilor practice. În loc de asta, am asistat la o veritabilă escaladă a nesimţirii şi a lipsei de jenă: primarii, miniştrii, directorii de pe la stat au umplut parcările instituţiilor cu maşini de lux, într-o concurenţă directă cu sectorul privat. A fost unul dintre motivele principale ale momentelor dificile prin care au trecut fabricile din Piteşti şi Craiova, de pe urma cărora nu s-au refăcut nici în ziua de azi. În multe ţări cu resurse şi standarde mai ridicate decât ale noastre, se prevede prin lege că sectorul public nu se poate dota cu maşini din import. E timpul să dăm şi noi o astfel de lege pentru ca două nume ca Renault - acum şi Ford - mâine, poimâine să nu trimită muncitorii acasă şi să blocheze întreaga reţea de furnizori, ducând-o spre faliment.

Ştiu că problema e delicată: prea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 2 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 5 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 4 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 2 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 29 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

18°/22°
lun.

17°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°