Consilierul Local Nicolae Moga a lipsit motivat de la şedinţa extraordinară care a avut loc ieri.
„Am primit scutire de la preşedintele partidului (n.r. - Radu Mazăre) să nu vin la şedinţa Consiliului Local. Mă duc în judeţ, cu campania. Mă duc să vorbesc cu lumea", a declarat, ieri dimineaţă, pesedistul. Cu toate acestea, locul pe care îl ocupa de obicei candidatul social-democraţilor pentru Senat, în Colegiul 2, nu a fost lăsat să se răcească. La un moment dat, după începutul şedinţei, scaunul de lângă viceprimarul Nicolae Nemirschi, în dreptul căruia trona cartonaşul roşu inscripţionat cu numele lui Moga, a fost ocupat de consilierul Nicolae Bileca. De altfel, acesta a şi ridicat mâna pentru a vota proiectele de hotărâre, dar a şi intervenit în discuţiile dintre aleşii locali, de pe scaunul colegului său de partid. Aşadar, absenţa lui Moga a dus la o apropiere Nemirschi-Bileca, iar viceprimarul a putut sta liniştit: cineva i-a stat de-a stânga, după cum era obişnuit.
Consilierul Local Nicolae Moga a lipsit motivat de la şedinţa extraordinară care a avut loc ieri.
„Am primit scutire de la preşedintele partidului (n.r. - Radu Mazăre) să nu vin la şedinţa Consiliului Local. Mă duc în judeţ, cu campania. Mă duc să vorbesc cu lumea", a declarat, ieri dimineaţă, pesedistul. Cu toate acestea, locul pe care îl ocupa de obicei candidatul social-democraţilor pentru Senat, în Colegiul 2, nu a fost lăsat să se răcească. La un moment dat, după începutul şedinţei, scaunul de lângă viceprimarul Nicolae Nemirschi, în dreptul căruia trona cartonaşul roşu inscripţionat cu numele lui Moga, a fost ocupat de consilierul Nicolae Bileca. De altfel, acesta a şi ridicat mâna pentru a vota proiectele de hotărâre, dar a şi intervenit în discuţiile dintre aleşii locali, de pe scaunul colegului său de partid. Aşadar, absenţa lui Moga a dus la o apropiere Nemirschi-Bile