Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In ciuda tuturor promisiunilor, ajutorul financiar intarzie sa vina pentru islandezi

Publicat in Ziarul Financiar, joi 20 noiembrie 2008 ·

In prima saptamana din noiembrie parea ca Islanda este foarte aproape sa obtina cele cateva miliarde de dolari solicitate Fondului Monetar International si celorlalte organisme internationale sau europene. Situatia s-a schimbat insa rapid, iar o noua promisiune facuta de oficialii Uniunii Europene ar putea incetini semnificativ procesul de materializare a ajutorului financiar, scrie Der Spiegel.

Singurul lucru pe care care tara nordica nu l-a incercat in efortul sau de a strange lichiditatile de care are atata nevoie a fost acela de a organiza o licitatie. In rest, toate variantele prezentate ca fiind de succes in ultimii ani fie au fost incercate, fie sunt luate in considerare. Totusi, chiar daca atat Fondul Monetar International, cat si Uniunea Europeana s-au aratat dispuse sa imprumute bani guvernului islandez, pana acum au fost facuti foarte putini pasi in sensul concretizarii oricarui sprijin promis.

Luni, 10 noiembrie, Fondul Monetar International a amanat din nou luarea unei decizii finale in ceea ce priveste ajutorul de urgenta in valoare de 2,1 mld. dolari (1,63 mld. euro) promis Islandei. Este pentru a treia oara cand decizia este amanata. Imprumutul destinat Islandei a primit aprobarea initiala pe 24 octombrie, dar - potrivit autoritatilor de la Reykjavik - FMI asteapta informatii suplimentare privind sumele pe care statul este capabil sa le stranga din alte surse. In acelasi timp, ministrul finlandez de finante a declarat ca Tarile Scandinave nu isi vor da acordul pentru acest imprumut pana cand toate informatiile solicitate nu vor fi furnizate fondului. Intrebat de intarzierea aprobarii creditului, premierul islandez Geir Haarde a tinut sa precizeze ca procedura de adoptare a unei asemenea masuri este destul de greoaie. "Sper insa ca banii sa fie aprobati cat mai curand", a adaugat el.

Dar explicatia oficialului islandez nu este singu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Călin Georgescu a preluat conducerea şi în diaspora, devansând-o pe Elena Lasconi

News.ro acum 18 minute
Candidatul independent Călin Georgescu a preluat conducerea şi în dispora, după centralizarea a peste 36% din procesele verbale, devansând-o pe Elena Lasconi. Potrivit datelor transmise în timp real de către Autoritatea Electorală Permanentă, după c

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 53 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 24 minute
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°