Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţe împreună cu copiii

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 noiembrie 2008 ·

TENDINŢĂ. Multe hoteluri şi pensiuni încep să ofere pachete turistice pentru familii. „Evenimentul zilei“ a identificat cinci destinaţii de concediu alături de cei mici. Sursa: NorthFoto

Părinţii care merg în vacanţă cu cei mici pot avea parte de intimitate şi atunci când aleg excursiile în ţară. Hotelurile cu pretenţii şi majoritatea pensiunilor noi oferă servicii de baby-sitting sau pun la dispoziţie zone cu locuri de joacă pentru copii. Deşi nu există încă programe de familie speciale, părinţii pot opta pentru câteva variante de distracţie alături de copii sau îi pot lăsa în grija personalului de la hotel, în schimbul a câtorva zeci de lei.

Tabere improvizate de părinţi

Agenţiile de turism din România nu exploatează pe cât ar fi posibil pachetele de vacanţă cu cei mici, dar nici clienţii nu solicită servicii speciale. „În general, familiş tii pleacă la munte sau la mare, iar acolo se mulţumesc cu ceea ce găsesc. În ultima vreme, din ce în ce mai multe pensiuni caută să ofere diverse facilităţi pentru copii: locuri speciale de joacă pentru aceştia, cursuri de echitaţie, drumeţii în zonele apropiate, plimbări cu ATV-urile, cu sania trasă de cai sau meniuri speciale“, ne lămureşte Ciprian Enea, consultant besttourism.ro.

Potrivit acestuia, părinţii sunt cei care se documentează singuri pe internet şi caută o pensiune care să fie situată într-o zonă frumoasă, cu aer curat, şi se înţeleg cu proprietarul pentru a organiza o mică tabără pentru copiii lor şi ai unor prieteni. Acesta se ocupă să pună la punct un program zilnic, care să fie şi instructiv, şi relaxant - în unele locuri se poate învăţa olăritul, în altele împletitul coşurilor de nuiele. La acestea se adaugă orele de karaoke sau echitaţie. Copiii sunt fericiţi şi atent supravegheaţi, iar părinţii sunt liniştiţi şi se distrează şi ei undeva în apropiere.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională au depus jurământul la Palatul Cotroceni / Cum este ales preşedintele CCR

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională – Dacian Cosmin Dragoş, Csaba Asztalos şi Mihai Busuioc – au depus duminică jurământul în faţa preşedintelui Nicuşor Dan şi a preşedinţilor ce

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gaza: Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiu

News.ro acum 4 ore
Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apărării civile locale, relatează AFP. O sursă palestin

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°