NASA nu ar fi putut să pregătească lucrurile mai bine: 10 astronauţi aflaţi pe orbită joi, când se împlinesc 10 ani de la lansarea celui mai complex, mai avangardist şi mai costisitor “proiect locativ” - Staţia Spaţială Internaţională (ISS), notează Associated Press, citată de Agerpres.
De-a lungul celor 10 ani de la instalarea primului modul pe orbită, ISS a crescut enorm, procesul de extindere continuând şi în prezent. Deocamdată pe ISS pot rămâne doar trei astronauţi însă în curând numărul acestora va fi extins la şase. “După 10 ani îi urăm “la mulţi ani” Staţiei Spaţiale Internaţionale şi ne dorim să vedem din ce în ce mai multe astfel de avanposturi orbitale”, a declarat Christopher Ferguson, comandantul echipajului navetei Endeavour.
La 20 noiembrie 1998, primul modul al Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost lansat de către Agenţia Spaţială Rusă din Kazahstan. NASA a lansat cel de-al doilea modul după două săptămâni de la ajungerea primului pe orbită. Echipajele permanente au fost instalate pe ISS doi ani mai târziu, iar restul este istorie, aşa cum le place astronauţilor şi cosmonauţilor care au participat la aceste misiuni să spună. Odată cu actuala misiune a navetei Endeavour, ISS a ajuns să fie dotată cu cinci compartimente pentru dormit, două grupuri sanitare, două bucătării şi două mini-săli pentru exerciţii fizice. Cu totul, la altitudinea de peste peste 350 de kilometri pe orbita circumterestră se află 9 camere, dintre care trei laboratoare complet echipate.
Aflată şi în prezent în fază de extindere, structura ISS este completă în proporţie de 75% şi are o masă de aproximativ 285 de tone, fiind conform NASA, de dimensiunile unei case cu cinci dormitoare. Din 1998 şi până în prezent ISS a parcurs peste 2 miliarde de kilometri pe orbită, înconjurând Pământul de peste 57.300 de ori. La bordul său s-au af