În premieră, oferta a depăşit cererea pentru apartamentele din oraş. Criza financiară îşi arată colţii în domeniul imobiliarelor. Paradoxal, este cea mai bună veste pentru cei care vor să cumpere apartamente. Într-o perioadă în care semnul „interzis” domneşte în zona creditelor ipotecare de la bănci, în care anagajatorii preferă să renunţe la primele de sărbători şi team-building-uri, decât să dea oameni afară, în care banii lichizi sunt o specie rară, „luminiţa de la capătul tunelului” li se arată celor care au posibilitatea să cumpere apartamente.
Potrivit agenţiilor imobiliare, în ultimele trei luni, în Timişoara, cumpărătorul este cel care dictează preţul. „Dacă până nu demult vânzătorii stăteauliniştiţi şi erau în poziţia de a pune condiţii, acum e cu totul altfel. Noi, vânzătorii suntem cei care întindem tăvile de argint cu ofertele noastre, iar cumpărătorul alege”, a explicat Puiu Bălan, directorul departamentului de închirieri de la agenţia de consultanţă imobiliară Sedako.
Cumpărătorul de apartamente este, la ora actuală, „most wanted” în Timişoara. Criza financiară a dus la o explozie de oferte pe piaţă, iar cererea a devenit mai mică. Unul dintre motive este dificultatea cu care se pot obţine credite ipotecare.
„Pe lângă criza financiară şi noile reglementări BNR în acest domeniu, băncile s-au trezit în situaţia în care se pot transforma în firme imobilare, în cazul în care creditaţii nu-şi mai pot rambursa creditele şi apartamentelerevin băncilor”, a povestit Bălan. Acelaşi motiv îl invocă şi managerul agenţiei Imoserv, Anca Vlad. „Nu se pune problema că oamenii nu ar mai avea nevoie de apartamente. Pur şi simplu, mulţi nu mai pot cumpăra, pentru că nu mai obţin credite”, a spus Vlad.
Preţuri lovite de criză
Preţurile apartamentelor, atât ale celor noi, cât şi ale celor vechi, au înce