Alexandru Dobrescu Ori de cate ori vine vorba de atitudinea ireverentioasa fata de putinele noastre valori de capatai si, mai ales, de indreptatirea acesteia in numele actualei doctrine Europeniste, imi vine in minte o experienta traita acum vreo treizeci de ani in Rusia. Faceam parte dintr-o delegatie trimisa la Moscova in cadrul schimbului, pe atunci traditional, intre uniunile de scriitori.
Din pricini carora nu le-am dat de capat, din intreaga delegatie am ajuns doar eu la destinatie. Amabile, gazdele m-au intrebat daca as vrea sa vad ceva anume. Fireste, am raspuns, Zagorsk-ul, Iasnaia Poliana si Leningradul. N-au avut obiectii, asa ca a treia zi, dis-de-dimineata, goneam intr-o limuzina oficiala catre mosia contelui Tolstoi. Dupa vreo doua ceasuri de mers, l-am intrebat pe ghid daca n-as putea sa vad cum arata o casa taraneasca, o izba de mujic. "De ce nu? a zis el. Numai sa spuneti unde doriti sa oprim." "Aici", am zis la un moment dat si masina a intepenit dinaintea unei casute de barne, ca-n povestile rusesti, din care a iesit gospodina stergandu-si mainile de sort. Ghidul i-a soptit ceva si ne-a poftit inauntru. M-am trezit intr-un hol intunecos, strajuit pe stanga si pe dreapta de doua usi joase; una dadea in bucatarie, ocupata pe jumatate de un cuptor de caramida, cealalta in odaia de oaspeti. Acolo, pe peretele de la rasarit, sub o icoana innegrita de fum, palpaia timid o candela, iar dedesubt, pe o policioara, odihneau doua carti groase. Curios, m-am apropiat sa descifrez inscrisurile de pe cotoare: cea dintai era Biblia, cea de-a doua - "Razboi si pace". Probabil ca surprinderea mi se citea pe figura, fiindca ghidul s-a simtit dator sa mi-o spulbere: "Ce va mirati? Doar «Razboi si pace» e epopeea noastra nationala."
Cu cativa kilometri inainte de Iasnaia Poliana, masina a incetinit. Pe ambele laturi ale soselei erau parcate au
