"Bună seara, stimaţi telespectatori, sunt Radu Molaru... ăăă... scuze... Moraru şi îl am lângă mine pe cel mai tare preşedinte pe care l-a avut România vreodată, omul pe care-l iubim şi-l preţuim mai mult decât pe propria noastră mamă şi tată, dacă mă pot exprima aşa (şi iată că pot!), deci sărut mâna, domnule preşedinte, şi vă mulţumesc că existaţi!" "Salut, băiete."

"Nici nu vă puteţi imagina, stimaţi telespectatori, cât sunt de emoţionat că-l am alături de mine pe preşedintele României, pe cel mai mare om în stat!

În primul rând aş dori să vă exprim pe faţă sentimentele mele cele mai adânci pentru dumneavoastră, ele vin de undeva din interiorul meu şi, scuzaţi-mă, înainte de a fi un om, sunt un ziarist şi înainte de a fi un ziarist sunt totuşi un om, n-am înţeles nimic din ce vreau să spun, dar aţi reţinut că emoţiile mă împiedică să spun mai multe decât simt, deci suntem foarte, foarte onoraţi că vă avem între sânii noştri, dar mai bine să începem." "Da, băiete, să începem, cu ce începem?", "Ăăă... cu începutul."

"Da, să începem cu începutul." "Deci... ăăă... încă o dată, sunt extrem de fericit, tot ceea ce spuneţi dumneavoastră este atât de interesant, mi se umplu ochii de lacrimi de fericire când vă văd, sunt extrem de emoţionat, mai ales că sigur o să-l bat la audienţă pe Gâdea, sunt sigur de asta (îl urăsc pe omul ăsta, îl urăsc, îl urăsc sincer!)." "Şi eu, băiete, şi eu, şi eu, da’ nu-mi pun eu mintea cu el, nu-mi pun mintea cu el, asta e, da’ lasă, că-i luăm în seara asta şi ultimul telespectator dintre telespectatori, că mai bine mă făceam om de televiziune, carismă am, umor din topor am, grobian sunt cât cuprinde, da, asta ar fi trebuit să mă fac când m-am făcut mare, om de televiziune, da’ când colo, m-am făcut cel mai mare om în stat, asta e, acuma nu mai am ce să mai fac - hăhăhăhăhăăăăă." "Aş încerca o înt